Traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz a fost reluat parțial, după blocada aproape totală impusă de Iran în urma escaladării conflictului cu SUA și Israel. Totuși, situația rămâne critică, cu doar zeci de nave trecând zilnic în loc de aproximativ 100, iar Teheranul avertizează că nu va reveni la statutul anterior conflictului.
De la declanșarea crizei pe 28 februarie, doar 21 de petroliere au tranzitat ruta, potrivit S&P Global Market Intelligence. Navele care au reușit să treacă au legături cu anumite țări și companii. Cele mai multe sunt nave legate de China. Armatorii greci, conduși de Dynacom Tankers Management, au fost printre primii operatori importanți care au testat ruta, deși nu se știe dacă trecerea s-a făcut cu aprobarea iranienilor. Aproximativ 400 de nave au fost observate operând în Golful Oman, în timp ce altele așteaptă lângă punctul de blocare. Luni, un petrolier sub pavilion pakistanez, încărcat cu țiței din Abu Dhabi, a tranzitat punctul de blocare. De asemenea, autoritățile turce au confirmat că o navă deținută de Turcia a primit permisiunea de a trece. Ministrul indian de externe a recunoscut negocierile cu Teheranul pe care le-a descris drept productive, iar cel puțin două nave din India au trecut prin zonă.
Președintele parlamentului iranian a postat pe rețelele de socializare că situația din Strâmtoarea Ormuz “nu va reveni la statutul de dinainte de război”. Avertismentul vine după atacurile coordonate ale SUA și Israelului asupra țintelor iraniene, care au determinat Teheranul să mențină o poziție fermă asupra controlului strâmtorii. Strâmtoarea este un pasaj îngust care duce din Golful Persic în Golful Oman și în Marea Arabiei. Are aproximativ 160 de kilometri lungime și doar 38 de kilometri lățime în cel mai îngust punct, fiind delimitată de Iran la nord și de Emiratele Arabe Unite și Oman la sud.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că aliații sunt uniți în dorința de a relua traficul comercial prin strâmtoare și lucrează împreună pentru a găsi o soluție eficientă. Totuși, eforturile sunt complicate de poziția Statelor Unite. Președintele american Donald Trump a criticat în repetate rânduri refuzul unor aliați importanți, precum Franța și Regatul Unit, de a sprijini eforturile Washingtonului. Luni, liderul de la Casa Albă a cerut sprijinul marilor puteri pentru garantarea securității în zonă. O zi mai târziu, el a calificat refuzul unor state NATO drept “o greșeală cu adevărat proastă” și a susținut că, în final, ajutorul acestora nu a mai fost necesar. Trump a declarat că majoritatea aliații din NATO i-au respins cererea de a contribui la asigurarea unui traseu sigur pentru nave prin Strâmtoarea Ormuz, dar că Washingtonul nu are nevoie de ajutorul lor. “Nu mai avem nevoie sau nu mai dorim asistența țărilor NATO — niciodată nu am avut”, a afirmat acesta, extindând această poziție și la alți parteneri strategici ai SUA, menționând Japonia, Australia și Coreea de Sud.
Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante artere energetice ale lumei: înainte de izbucnirea conflictului, aproximativ 20% din petrolul global și din gazul natural lichefiat (GNL) tranzitau această zonă. Blocarea aproape totală a traficului a dus la o creștere semnificativă a prețului petrolului pe piețele internaționale, alimentând temerile privind o criză energetică. De la declanșarea crizei, armatorii s-au străduit să obțină rute alternative, porturi de rezervă și rețele de transport terestru. Când a început război, aproximativ 80 de nave container se îndreptau spre porturi din zona Strâmtorii Ormuz. De atunci, 43 au fost redireccionate către alte porturi din Golf, iar celelalte au plecat din regiune. Mărfurile au fost redireccionate către porturi din afara strâmtorii, în special Fujairah și Khor Fakkan din Emiratele Arabe Unite și Sohar din Oman, înainte de a fi transportate cu camioanele către destinațiile lor.
În paralel, armata americană a desfășurat atacuri asupra unor situri iraniene de rachete din apropierea strâmtorii Ormuz, folosind bombe antibuncar. Aceste acțiuni vin pe fondul escaladării tensiunilor din regiune și contribuie la blocajul actual al uneia dintre cele mai importante rute comerciale din lume. Analiștii maritimi au explicat că atacurile asupra navelor din Golf au părut “aleatorii”, fiind mai degrabă menite să semene confuzie și perturbări, decât să vizeze anumite țări și companii. Cel puțin 16 nave au fost lovite în apele din apropierea portului Fujairah din Emiratele Arabe Unite, a portului Khor Al Zubair din Irak și a Golfului Oman, a anunțat Organizația Maritimă Internațională. Experții au analizat și au aflat că cele mai multe dintre navele atacate au conexiuni occidentale sau cu state din Golf, totuși printre navele atacate sunt și vapoare din Thailanda, Vietnam și Brazilia.
Situația din Strâmtoarea Ormuz rămâne una dintre cele mai critice din Orientul Mijlociu, cu implicații majore pentru economia globală și securitatea energetică. Negocierile diplomatice continuă, dar poziția fermă a Iranului și reticența unor aliați NATO de a se implica militar complică perspectivele unei rezoluții rapide a crizei.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google