Stelian Ion (USR) o trimite pe Gorghiu (Justiție) să repare calculatoarele: „Noul site al Registrului Comerțului e blocat de la lansare!”

stelian

Din data de 26 iulie 2024, Oficiul Național al Registrului Comerțului a operaționalizat noul portal de servicii ONRC, în urma unui proiect în valoare de 38 de milioane de euro, din fonduri europene și de la bugetul de stat. Antreprenorii, avocații și contabilii din România s-au confruntat, însă, cu o serie de blocaje în demersurile necesare în business-urile lor, pe noua platformă ONRC. 

Marți, 13 august 2024, ONRC a afirmat, într-un comunicat oficial, că „de la momentul lansării – 26.07.2024 – și până în prezent, în noul sistem informatic au fost înregistrate în total 145.888 de solicitări pentru Registrul Comerțului, din care prin noul portal online s-au depus 87.595 solicitări. Dintre solicitările primite online, 68.916 solicitări au fost soluționate automat, fără intervenția operatorului uman (rezervări denumire firmă, furnizări de informații din Registrul Comerțului)”. Un volum de activități ONRC s-a acumulat și din perioada 16-25 iulie, când au fost suspendate unele operațiuni, tocmai pentru a se face trecerea de la vechiul portal al registrului la noul portal.

Având în vedere situația, președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion, fost ministru al Justiției, îi recomandă ministrului în funcție Alina Gorghiu (PNL)ia o pauză de la campania electorală și să se apuce de remedierea problemelor de la ONRC:

„Îi solicit ministrei Gorghiu să facă o pauză de la campania electorală și să se ocupe cu seriozitate de situația de la ONRC. Noul portal ONRC este blocat, chiar de la lansare, adică de o lună, și după ce a fost „îmbunătățit” cu aproximativ 40 de milioane de euro. Atât de bine a fost făcut, încât a început să afecteze activitatea firmelor care au nevoie de serviciile ONRC. Nu numai că nu durează doar 15 minute completarea și încărcarea documentelor pe noul portal și 24 de ore pentru crearea unei firme, cum se lăuda guvernul Ciolacu, dar blocajul de la ONRC costă firmele cam 25 de milioane de euro, calcul făcut pe baza datelor oficiale. Ministra Justiției, Alina Gorghiu, s-a oprit puțin din promovarea portului tradițional și din degustarea produselor de pe plaiurile mioritice, și a trimis Corpul de Control, să vadă ce se întâmplă la ONRC. Când își va face timp, în campania electorală în care în care se implică frenetic, poate ne spune și ce nereguli sunt la ONRC și cum de e posibil ca o investiție atât de mare să strice, nu să îmbunătățească activitatea Registrului Comerțului. ONRC este în subordinea ministerului și, oricât ar încerca dna Gorghiu să se spele pe mâini și să spună că doar Registrul răspunde pentru disfuncționalitățile din sistem, nu este credibilă. Împarte această responsabilitate cu conducerea ONRC și are de dat explicații mediului de afaceri, avocaților și tuturor utilizatorilor portalului ONRC”, a transmis Stelian Ion.

Sinteza problemelor comune întâlnite pe noul portal MyONRC:

  1. Blocaje în depunerea dosarelor. 
  2. Nu se pot verifica dosarele depuse.
  3. Nu se înregistrează completările de la dosarele din portal.
  4. Amânări sau modificări de status și termen de la o zi la alta.
  5. La inregistrările din portal, cererile se blochează la anumiți pași și nu mai poți continua, utilizatorul este „scos” din cerere sau nu mai poate continua din cauza  lipsei anumitor elemente necesare pentru a trecere la pasul următor.
  6. La denumirea noii firme, se blochează pagina deși îți spune că este disponibilă denumirea aleasă.
  7. La crearea cererii te obligă să creezi un profil de plată, iar în momentul în care vrei să folosești detaliile din profilul de plată creat, nu funcționează.
  8. Platforma este greoaie prin instrumentele pe care le oferă. În loc să fluidizeze urcarea si completarea cererilor cât mai ușor, complică sistemul cerandu-ți date care nu au nicio legătură cu cererea depusă.
  9. Nu-ți permite sa treci mai departe în cerere să incarci actele prelucrate de tine personal. Te obligă să completezi aceste modificări în portalul lor, iar la generarea actului constitutiv sau declarației se observă erori de gestionare a datelor, în sensul în care la data expirarii apare o dată anterioară , deși cererea a fost completata corect.
  10. Daca ai avut un profil creat pe vechiul portal ONRC, nu se pot vedea, în noul portal, cererile depuse prin vechiul profil.
  11. Se modifică termenele de soluționare sau eliberare a dosarelor de la o zi la cinci zile sau mai mult.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *