Stelian Ion (USR): „În realitate, Ciolacu nu are nici un plan de investiții. Stă mărturie situația de la Constanța, unde tinerii sportivi iau trenul până la București pentru a se antrena”

stelian 2

Jocurile Olimpice de la Paris s-au încheiat oficial pe data de 11 august (duminică), după 19 zile intense și pline de evenimente sportive. Statele Unite au dominat clasamentul medaliilor la Jocurile Olimpice de la Paris. Echipa feminină de baschet a învins Franța în finală, cu un scor strâns de 67-66. Sportivii americani au încheiat la egalitate cu cei din China în ceea ce privește numărul de medalii de aur, fiecare obținând câte 40.

România încheie așadar pe locul 23, după ce în urmă cu 2 zile sportivii noștri ocupau poziția a 14-a în clasamentul pe medalii. O performanță remarcabilă pentru tricolori, în contextul în care 2008 la Beijing România obținuse tot nouă medalii, însă patru au fost atunci de aur. La Olimpiada din China, sportivii noștri s-au clasat pe locul 17 în clasamentul final pe medalii. Sportivii noștri au reușit la această ediție să depășească obiectivul setat de Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), anume acela de a cuceri între 6 și 8 medalii. Sportivii români au obținut nouă medalii la JO 2024: trei de aur, patru de argint şi două de bronz.

Comparând clasamentul final cu anii de glorie ai sportului românesc, președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion s-a… îngrozit. Acesta consideră că ai noștri sunt nepermis de mult lipsițit de condiții de pregătire și în loc de startul investițiilor, avem startul… politicianismului. Astfel, Stelian Ion îl acuză pe premierul Ciolacu de faptul că, în realitate, Guvernul nu are nici un plan de investiții:

„Când sportivii români au luat primele medalii la Olimpiada de la Paris, pe munca lor și în ciuda faptului că statul nu le asigură condiții de pregătire, s-au repezit toți politicienii de la putere, cu premierul Marcel Ciolacu în frunte, să îi felicite și chiar să promită susținere financiară. Dacă ne-am lua după promisiunile lor, ar urma să fie construite bazine de înot în fiecare cartier din orașe și la sate, terenuri de tenis și de fotbal în fiecare parc și săli de gimnastică la orice școală. Realitatea este însă alta: Guvernul nu are niciun plan de investiții în infrastructura sportivă. Situația de la Constanța, unde tinerii sportivi iau trenul până la București pentru a se antrena, stă mărturie. Mai mult, Ministerul Educației tocmai a tăiat bursele de merit pe care le primeau elevii sportivi pentru rezultatele obținute la competițiile interne. Vor primi bursă doar cei care au rezultate la competițiile organizate doar de inspectorate și la cele internaționale. Așa îi încurajează guvernul Ciolacu pe elevii sportivi”, a transmis Stelian Ion.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *