Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis o circulară către toate instanțele din România, prin care dispune suspendarea imediată a procesului de centralizare a infrastructurii IT, inclusiv a conectării calculatoarelor și serverelor la sistemul gestionat de Ministerul Justiției. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei nr. 3 Judecători – Digitalizare, desfășurată pe 23 august 2024, în urma identificării unor riscuri semnificative care ar putea afecta independența sistemului judiciar. În documentul emis, CSM subliniază că centralizarea infrastructurii IT sub autoritatea Ministerului Justiției expune instanțele unor riscuri majore, precum accesul neautorizat la informațiile sensibile din dosarele aflate pe rol. Anterior acestei inițiative, sistemele informatice ale instanțelor erau gestionate descentralizat, fiecare instanță având propria bază de date, asigurând astfel protecția informațiilor judiciare față de accesul extern.
Nici până astăzi nu avem vreun avans concret sau benefic al situației, iar între timp președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion, fost ministru al Justiției, transmite că a înțeles miza din interiorul Sistemului. „Lupta este pe influenţă, pe putere, pe cine şi mai ales cum se rezolvă această problemă a repartizării aleatorii”, subliniază Stelian Ion, acuzând-o pe ministra Alina Gorghiu de faptul că este total depășită de situație:
„Avertizam recent că se va amplifica disputa dintre Ministerul Justiției și CSM pe subiectul sistemului informatic din justiție. Ceea ce se întâmplă în aceste zile. Este o miză uriaşă sub mai multe aspecte. Pe de o parte, avem o investiţie prin PNRR de peste 160 de milioane de euro pentru digitalizarea sistemului judiciar şi există un risc major să se piardă finanţarea. Pe de altă parte, mi se pare, din ce am mai aflat de la oameni din sistemul judiciar, că miza e alta şi nu s-a vorbit deloc despre ea: este aceea a repartizării aleatorii a dosarelor. CSM-ul s-a opus constant unui audit extern făcut aşa cum trebuie pe această chestiune. Ştiţi bine că există metoda Coperta, cu care a scăpat dl Ciucă, aceea de fentare a sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor. Lupta este pe influenţă, pe putere, pe cine şi mai ales cum se rezolvă această problemă a repartizării aleatorii. Miza este foarte mare. Pentru că aici, pe repartizarea aleatorie sau, mai degrabă, pe repartizarea direcţionată la judecătorul X sau Y, care ei ştiu că este favorabil, aici poate fi, într-adevăr, o intervenţie din exterior în actul de justiţie. Avem nevoie de digitalizarea sistemului judiciar şi de îmbunătăţirea sistemelor informatice pe care le au instanţele şi toate instituţiile din sistemul judiciar. La început, în momentul în care s-a pus problema acestui proiect prin PNRR, s-a discutat la nivel de principiu, s-au discutat nişte linii generale. Au fost de faţă atunci şi reprezentanţii sistemului judiciar. Era dl Bogdan Mateescu, atunci preşedinte CSM, doamna Corbu, şefa Înaltei Curţi. În cadrul Consiliului de Management Strategic, care e format din ministrul Justiţiei, preşedinţii CSM, Înaltei Curţi, procurorul general, s-au discutat aceste probleme şi, pentru eficientizare, s-a mers pe această idee care urma sa fie detaliată astfel încât să nu existe vulnerabilităţi, a centralizării acestui sistem din punct de vedere logistic. Acum, unii din CSM s-au sucit… Trebuie discutat despre ambele vulnerabilităţi, pentru că nu trebuie ignorate nici semnalele de alarmă trase de CSM. Până acum, ministra Alina Gorghiu pare că nu înţelege exact despre ce e vorba. Ea stă în birou şi îşi face filmuleţe de campanie”, a transmis Stelian Ion.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google