Stabilit în Consiliul Local Constanța: Crește subvenția la energie, Ovanesian s-a opus, pentru că „vor primi și cei care nu au nevoie”

Astăzi, consilierii locali ai municipiului Constanța s-au reunit în ședința ordinară a lunii august, având pe ordinea de zi mai multe proiecte de hotărâre cu impact direct asupra comunității. Unul dintre cele mai importante subiecte discutate a fost stabilirea prețului la gigacalorie, măsură considerată preventivă în contextul apropierii sezonului rece.
În urma dezbaterilor, consilierii locali au decis majorarea subvenției acordate populației pentru energia termică, valoarea acesteia crescând de la peste 700 de lei la peste 800 de lei. Propunerea a fost adoptată cu votul majorității consilierilor, singura excepție fiind consilierul local independent Felicia Ovanesian, care s-a opus acestei creșteri.
După vot, Felicia Ovanesian și-a motivat decizia, argumentând că mărirea subvenției va permite accesul la acest sprijin financiar și persoanelor care nu au nevoie de el.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


