SRI se folosește de morți ca să-și treacă „Legea anti-dezinformare” în Codul Penal. Av. Uscov: „Este exact contextul emoțional în care societatea, aflată în șoc și căutând vinovați, devine vulnerabilă la acceptarea măsurilor represive!”

Pe parcursul zilei de ieri, SRI s-a alăturat celor care s-au îngrozit de explozia blocului din Rahova, București. Desigur, nu îți trebuie prea multă concentrare ca să îți dai seama despre ce era vorba. Spre finalul textului lacrimogen, SRI a amintit de necesitatea de incriminarea dezinformării, practic trecerea în codul penal la solicitarea SRI a pedepselor pentru dezinformare. Ca o campanie programată pragmatic, absolut toate instituțiile de forță ale statului au share-uit concomitent postarea de pe Facebook a SRI: MAI, Poliția, DSU, ANCOM ș.a.m.d.

Desigur, SRI nu a avut nimic împotrivă în privința dezinformărilor pe care televiziunile și instituțiile de presă apropiate și aflate pe statul de plată al Serviciului le-au făcut de-a lungul timpului. De acum încolo însă, SRI consideră că trebuie o astfel de legislație. De altfel, sintagma este foarte vagă, permițând, la fel ca în vremurile codului penal ceaușist, pentru „tentativă de răsturnare a orânduirii socialiste”, să fie pedepsite persoanele dezagreabile acestui Serviciu. În loc să-și vadă de treaba pentru care este desemnat și are competențe, și anume integritatea națională, SRI este preocupat de inițiative legislative în interesul său. Deși sublinează faptul că este o necesitate această lege, SRI nu ne spune în mod concret cum ar trebui să arate. Cine se încadrează la dezinformare? Ce pedepse s-ar aplica? Ce înseamnă dezinformare? În funcție de aprecerile cui?

Ne-am adresat unui specialist în domeniu ca să ne lămurească și pe noi în această privință. Avocatul Silvia Uscov a făcut o paralelă foarte corectă de altfel între incendierea Reichstagului din germarea nazistă și ceea ce dorește SRI să implementeze de mai mult timp în România, ieri fiind în cadru organizat:

„Art. 404 Cod penal pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani “comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională”. Existența acestui text de lege ridică o întrebare fundamentală: dacă avem deja o incriminare a dezinformării, ce anume mai dorește SRI prin invocarea “necesității unui cadru penal”? Ceea ce pare să vizeze SRI prin invocarea necesității unui “nou cadru penal” este probabil extinderea sferei de aplicare dincolo de condiția “pericolului pentru securitatea națională”. Cu alte cuvinte, incriminarea oricărei dezinformări, indiferent dacă aceasta are sau nu legătură cu securitatea statului. Acest lucru ar reprezenta o extindere dramatică a puterii punitive a statului în sfera libertății de exprimare, transformând orice eroare factuală, orice exagerare jurnalistică sau orice teorie speculativă într-o potențială infracțiune. Este exact tipul de legislație care, în contextul unei democrații fragile, poate deveni instrumentul prin care se elimină vocea critică, presa independentă și orice formă de disidență politică. Incendierea Reichstagului din 27 februarie 1933 este esențială pentru înțelegerea mecanismului prin care criza și emoția colectivă pot fi exploatate pentru consolidarea puterii. Hitler a folosit acel eveniment tragic pentru a obține adoptarea, la doar o zi distanță, a “Ordonanței Președintelui Reichului pentru Protecția Poporului și Statului”. Sub pretextul combaterii “dezinformării bolșevice” și al protejării securității statului, au fost suspendate toate libertățile fundamentale garantate de Constituția de la Weimar: libertatea persoanei, libertatea presei, dreptul de asociere, confidențialitatea corespondenței. Ceea ce a început ca o măsură “temporară” în fața unei presupuse amenințări a devenit fundamentul juridic al unui regim totalitar. Lecția istorică este universală: legislația adoptată în stare de criză, sub presiunea emoției publice, are tendința de a persista mult dincolo de momentul care a generat-o și de a fi folosită în scopuri care depășesc cu mult intențiile declarate inițial.Explozia tragică de la blocul din Rahova a devenit exact un astfel de moment critic. În urma acelui eveniment devastator, în spațiul public au apărut numeroase teorii, speculații și interpretări ale cauzelor și circumstanțelor tragediei. Unele dintre aceste speculații au fost, fără îndoială, iresponsabile sau nefondate. Dar răspunsul instituțional, invocarea necesității unui cadru penal mai strict pentru combaterea dezinformării, ridică semne serioase de întrebare. Este exact tipul de context emoțional în care societatea, aflată în șoc și căutând vinovați, devine vulnerabilă la acceptarea unor măsuri represive care, în condiții normale, ar fi fost respinse ca fiind disproporționate sau periculoase pentru libertățile fundamentale. Atunci când instituțiile de forță ale statului exploatează o tragedie pentru a-și extinde competențele și pentru a restrânge libertățile civile, avem toate motivele să fim extrem de suspicioși față de adevăratele lor intenții.Problema fundamentală cu art. 404 Cod penal, și cu orice extindere a sa, este că operează în sfera subiectivității absolute. Spre deosebire de infracțiunile clasice, ce presupun furtul, violența, frauda, care au un rezultat tangibil și verificabil, “dezinformarea” presupune existența unui adevăr oficial față de care orice abatere devine infracțiune. Dar cine are autoritatea de a stabili acest adevăr oficial într-o societate democratică? Serviciile de informații? Guvernul? Instanțele judecătorești? Fiecare dintre aceste răspunsuri nu este în realitate un răspuns valabil. Serviciile de informații operează în secret și fără control democratic real. Guvernul are interese politice evidente în controlul narațiunii publice. Iar instanțele judecătorești nu au nici capacitatea, nici instrumentele necesare pentru a stabili adevărul factual în domenii tehnice complexe sau în situații în care informațiile sunt incomplete sau contradictorii, ci doar un adevăr juridic care se poate modifica în timp, în urma apariției altor probe.Din perspectiva unui avocat care apără drepturile și libertățile fundamentale, subliniez că democratizarea informației prin internet și rețelele sociale a creat, fără îndoială, noi provocări. Răspândirea rapidă a informațiilor false sau manipulatoare este o problemă reală. Dar soluția nu poate fi incriminarea libertății de exprimare, mai ales nu prin norme vagi care lasă loc arbitrariului. Există deja în legislația română instrumente pentru combaterea prejudiciilor concrete cauzate de informații false. Și cred mai mult în educarea populației decât în pedepsirea ei. Ceea ce lipsește nu este un cadru penal mai sever, ci capacitatea instituțiilor de a aplica proporțional și eficient legislația existentă, respectând în același timp garanțiile procesuale și drepturile fundamentale.În concluzie, atunci când SRI invocă “necesitatea unui cadru penal privind dezinformarea” în contextul în care art. 404 Cod penal există deja, ceea ce solicită de fapt este fie extinderea sferei de aplicare dincolo de criteriul securității naționale, fie o interpretare atât de largă a acestui criteriu încât orice critică sau informație nedorită să poată fi încadrată penal. Ambele variante reprezintă o amenințare directă la adresa libertății de exprimare și a pluralismului democratic. Lecția Reichstagului și a exploziei blocului din Rahova ne arată că trebuie să fim cel mai vigilenți tocmai atunci când ni se cere să renunțăm la libertăți în numele securității. O societate liberă acceptă un anumit grad de dezordine informațională ca preț al libertății de exprimare, pentru că alternativa, un monopol de stat asupra adevărului, este infinit mai periculoasă decât răul pe care pretinde să îl combată”, a spus av. Silvia Uscov, pentru TOMIS NEWS.