Soții Aelenei, un nou „asediu familial” în Parlament: Proiect de lege privind INTERZICEREA organizațiilor și simbolurilor comuniste

Parlamentarii constănțeni ai Alternativei Drepte, deputatul Dănuț Aelenei și senatorul Evdochia Aelenei, au depus încă un proiect comun în Parlament, cu privire la interzicerea organizațiilor și simbolurilor comuniste:
„Recunoscut de către statul român drept un regim criminal, aducând cu sine o represiune brutală întinsă pe întreaga sa existență și care a cuprins întreaga societate, comunismul românesc a lăsat în urmă nenumărate victime din toate categoriile sociale, politice, religioase, fără a ține cont de vârstă sau sex, de la cei executați, decedați în penitenciarele României comuniste, până la femeile decedate în urma avorturilor provocate și copii care s-au stins în orfelinatele comuniste. Personalități de seama ale României (politicieni, scriitori, preoți, jurnaliști, istorici, filosofi) au sfârșit sau pătimit ani grei în închisorile comuniste. Memorializarea și muzeificarea trecutului sunt antidoturile uitării. Tocmai de asta am înaintat un proiect de lege privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor comuniste”, au transmis luni cei doi parlamentari constănțeni.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


