Șoșoacă s-a dus degeaba la Mar-a-Lago să se vadă cu Trump: Președintele SUA nu a mai venit. Șefa SOS s-a întâlnit cu Sprînceană

sosoaca sprinceana

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a participat vineri seara la gala anuală de Ziua Lincoln organizată de Partidul Republican (n.r. GOP) din Palm Beach, în speranța că îl va întâlni pe președintele Donald Trump sau pe omul de afaceri Elon Musk. Deși a achiziționat trei bilete pentru eveniment, ambii invitați de marcă au lipsit, iar întâlnirea s-a transformat într-o reuniune standard a liderilor GOP locali și de stat.

Evenimentul a avut loc la complexul Mar-a-Lago și a fost marcat de un discursurile mai multor oficiali republicani locali, în contextul unui climat politic favorabil partidului în sudul Floridei. Au luat cuvântul reprezentanții din Florida Brian Mast, Kat Cammack, Jimmy Patronis și Byron Donalds, care și-a anunțat recent candidatura pentru funcția de guvernator. Președintele GOP din Florida, Evan Power, și liderul local Carl A. Cascio au completat seria de intervenții. Deb Adeimy, director financiar și potențial candidat la Congres în Districtul 22, a transmis un mesaj de mobilizare: „Este o sărbătoare, dar și un semnal că nu trebuie să pierdem avansul electoral din 2022 și 2024”.

Șoșoacă s-a întâlnit cu Sprînceană

Președinta partidului SOS România, Diana Șoșoacă, a participat recent la un eveniment important organizat la reședința președintelui Statelor Unite ale Americii, în Florida. Cu această ocazie, Diana Șoșoacă a întâlnit mai mulți români, printre care și pe Dragoș Sprînceană, fostul emisar al liderului PSD, Marcel Ciolacu.

Dragoș Sprînceană a fost cunoscut pentru declarațiile sale controversate privind politica externă a României, în special în legătură cu pozițiile țării noastre față de Ucraina și Franța. Într-o intervenție anterioară, acesta a sugerat că Administrația Trump ar trebui „să ignore oarecum mesajele României pro-Ucraina și pro-Franța”, ceea ce a stârnit reacții din partea unor politicieni și analiști.

În urma acestor declarații, premierul Marcel Ciolacu a precizat că se delimitează de opiniile lui Sprînceană. Totuși, Diana Șoșoacă i-a cerut scuze acestuia în numele Guvernului României, în cadrul întâlnirii de la Mar-a-Lago.

Președinta SOS România a împărtășit pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii și live-uri de la evenimentul desfășurat la reședința președintelui SUA din Mar-a-Lago, oferind o privire asupra întâlnirilor și discuțiilor avute în cadrul acestuia.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu