SOS România nu exclude – în condițiile actuale – o nouă „execuție” a lui Șoșoacă. Deputatul Făget: „Acest sistem nu este iertător și execută fără milă pe toți care iubesc această țară!”

Eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru alegerile prezidențiale o face pe Diana Șoșoacă și mai decisă să candideze din nou, deși în trecut CCR i-a interzis candidatura. Diana Șoșoacă își depune candidatura miercuri sau joi. Șoșoacă a fost sancționată anul trecut, iar o persoană „nu poate fi sancționată de două ori pentru aceeași faptă, nici măcar în penal”, potrivit susținătoarei lui Șoșoacă, senatoarea SOS, Cosmina Cerva.
Potrivit deputatului constănțean al SOS, Mădălin Făget, nimeni nu poate spune ceva cu certitudine în aceste momente:
„Cine mai poate să spună ceva exact în această perioadă? Este adevărat că o persoană nu poate fi sancționată de două ori pentru aceeași faptă, nici măcar în penal, însă oricând poate fi invocată o recidivă, de exemplu, iar președintele Diana Șoșoacă a fost consecventă și nu și-a schimbat discursul și poziția cu nimic de-a lungul timpului, nu doar din octombrie, ci dintotdeauna. Cine mai poate garanta acum că nu vom avea de-a face cu un nou abuz? Ce le-ar putea schimba părerea oamenilor sistemului? Pentru că vedem că este țara lor! Vom depune dosarul de candidatură și vom sta cu inima cât un purice, pentru că acest sistem nu este iertător și execută fără milă pe toți care iubesc această țară!”, a spus deputatul Făget, pentru TOMIS NEWS.
La alegerile prezidenţiale de anul trecut, candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă de CCR. Judecătorii au stabilit că Şoşoacă nu poate candida pentru funcţia de preşedinte al României deoarece convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei. Judecătorii au mai spus că dacă Şoşoacă ar deveni preşedinte, ar pune în pericol apartenenţa României la UE şi NATO.