Site icon TOMIS NEWS

Simion, demonizat de foștii colaboratori. Deputatul Focșa: „Rușii aleg oameni cu caracter, nu se încred în așa dereglați genetic”

focsa simion

Pe fondul scandalului privind ideea – întreținută mai degrabă de PNL – potrivit căreia George Simion ar fi spion rus, deputatul constănțean Dumitru Viorel Focșa, fost-AUR, pe finalul mandatului său în Parlament, face o radiografie a colaborării cu fostul său coleg de partid.

Focșa nu crede o boabă din povestea apartenenței lui Simion la oricare serviciu secret, în special în ceea ce privește FSB-ul rusesc, considerând că „rușii aleg oameni cu caracter”. Focșa arată că Simion, din naționalist, a devenit „iubitor de bani” și un personaj care „uită cuvântul dat fără pic de regret sau reținere”. În motivarea afirmațiilor sale, Focșa arată că „toți oamenii de bună credință care l-au ridicat pentru a accede la Parlamentare în 2020, nu mai sunt lângă el”:

„Despre Simion se pot spune multe, numai spion rus nu poți spune că este. Rușii aleg oameni cu caracter, nu se încred în așa dereglați genetic. Simion are calitățile lui machiavellice și nu-s puține. Iubitor de bani? Da, este! Dumnezeul lui este Mamona. Mincinos, care-și uită cuvântul dat? Da, este și o face fără pic de regret sau reținere. Dovada stă în faptul că toți oamenii de bună credință care l-au ridicat pentru a accede la Parlamentare in 2020, nu mai sunt lângă el. Au fost înșelați, storși de ce au avut câștigat prin muncă cinstită, de timpul lor, de energie, apoi omul lui Mamona s-a orientat către nivelul 2 sau 3 din PSD și PNL, către oamenii care aveau bani. Are Simion o vorbă: „să le luăm banii furați!” Cu așa oameni vrea el să refacă România. Vă dați seama ce zile ne-ar aștepta? Vai de noi! Ipocrit?! Da, Simion este un IPOCRIT scris cu majuscule. Un populist de duzină, un fals credincios, un fariseu, mai bine spus. Pentru bani, acesta este în stare să-l vândă și pe Cristos dacă L-ar avea lângă el. Labil mintal sau chiar diliu? Uneori, da, am văzut și asta la el; făcea spume la gură și dădea ochii peste cap ca un posedat când se enerva. Pot confirma foarte mulți colegi deputați asta, sau alții din jurul lui, dacă sunt bărbați (femei) cu caracter. De ce este un trădător ipocrit? Pentru Simion, toți care au fost folosiți și aruncați de el din luptă, sunt trădători doar fiindcă au expus adevărul public. Mai el o altă dumă: „spun minciuni ca nu i-am pus pe liste!” Dar gunoiul este tot gunoi si dacă este parfumat. Adică, te folosești de atâția oameni, de resursele lor materiale, de timpul și efortul lor fizic prin atatea acțiuni, şi tu vii cu o lună înainte de depunerea listelor, cu oamenii din PSD, PNL sau de aiurea, care au cotizat cu sute de mii de euro. Și tot ei sunt „Trădători de cauză”, auziți voi?! El te vinde și te schimbă cu unul de la PSD sau PNL, și tot tu ești trădător. Ce să facă agenții ruși cu așa zdreanță de om? Fățărnic, prefăcut cu-n „dar” teatral înnăscut, dar și antrenat de situațiile din stadioane sau autocare, pe unde-și mai căra pumni în gură singur să dea bine la presă (așa cum a făcut în vama de pe Prut când și-a luat interdicția pe Moldova), da, cu desăvârșire poate fi chiar bun de Hollywood. Însă, spion rus, agent al Rusiei, nu este și nu are cum, în contextul în care el era supravegheat de 5 ofițeri dintr-un serviciu român de informații, dacă este să dăm crezare lui Hartmann după cele expuse la Marius Tucă Show. Diversiunea aruncată încă de la intrarea AUR în Parlamentul Romaniei în 2020, a fost de a se abate atenția ca este un om al globalismului cu altă față, dar mai puțin periculos decat cei ai PSD sau PNL, de USR nu mai zic. Așa că, este pentru prima dată când admit că domnul Ciolacu merită felicitat pentru poziția exprimată față de acest politruc din PeNeLe, Cristian Ioan Chirteș, mare șef de Comisie de Control al SRI, senator ce merită să fie luat la scuturat să-i sară fulgii, pentru marele deserviciu, compromiterea adusă Serviciului Român de Informații – SRI în plan extern. Atenție! Nu în fața poporului român care nu mai crede de mult în acest serviciu ce provine din „Securitatea Reformată Imediat” în decembrie 1989, dar care a fost parte la distrugerea României prin generalii și ofițerii superiori puși pe furat, tradat România. Nu, nu! Față de SBU, Serviciul de Securitate al Ucrainei (Служба безпеки України) ne-a descalificat acest politruc coclit din PeNeLe, în al 3 lea mandat al lui de parlamentar. Unora li se urcă rău la cap. Așa că, te rog să ai demnitate, domnule Chirteș Cristian Ioan, o slugă a soldatului țării, admite că ai ajuns sub o palarie prea mare și treci de urgență de onorează ce ți-a cerut prim ministrul Ciolacu: DEMISIA de la acea comisie parlamentară prin care ne-ai umilit în fața Ucrainei. Ai dat de înțeles că SRI lucrează pe material străin din Ucraina, aducând atingere imaginii României, nu doar pentru SRI, dar, lucrul cel mai grav, SBU a avut si are, prin poziția d-voastră exprimată public, un cuvânt de spus în alegerile parlamentare și prezidențialele din România în 2024. Suntem nebuni? Ori suntem conduși de niște proști? Vedeți-vă de președinția grupului cu Republica Columbia, poate că reușiți mai multe pe filiera cu oamenii din Calao sau Lima, căci pe axa București – Kiev – Washington ne-ați făcut de două parale, domnule Cristian Chirteș. Vedeți, poate vă dau cei de la Forumul Român pentru Diabet președinția. Lăsați SRI ul în pace!”, a transmis deputatul Focșa.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version