Simion (AUR): „Lucrurile sunt grave, inclusiv prin MAI, au mers peste anumite clanuri interlope. Se pune presiune în asemenea hal încât, la un semn al lui Iohannis, să se alinieze toate partidele așa-zis democratice”

Liderul AUR George Simion spune că membrilor formațiunii sale li se cere să ignore eventuale fraude care ar putea avea loc la alegerile prezidențiale de duminică. Simion spune că membrii AUR vor fi prezenți în secții și vor face numărătoare paralelă pentru a se asigura că nu există fraude în favoarea Elenei Lasconi:
„Toți reprezentanții noștri de la turul 1 al alegerilor prezidențiale vor fi prezenți în secțiile de vot de duminică pentru a apăra votul domnului Georgescu. Nu mai e niciun secret că îl susținem pe domnul Georgescu în turul 2. Unii din membrii noștri au fost interpelați, rugați să o lase mai moale dacă rezultatele la vot nu vor fi corecte. Nu cedăm”.
Președintele AUR, George Simion, afirmă că susținătorii lui Călin Georgescu sunt presați să nu îl mai voteze pe candidatul independent.
„Lucrurile sunt mai grave, inclusiv prin Ministerul de Interne, au mers peste anumite clanuri interlope, au mers peste anumiți influenceri de pe TikTok și încearcă să-i determine să-și retragă susținerea sau afinitatea pentru unul dintre candidați. Asta nu mai este democrație, asta nu este libertate de expresie. Nu mai avem alegeri libere dacă ajunge statul român controlat de Klaus Iohannis să pună presiune în asemenea hal încât, la un semn de-al lui Klaus, să se alinieze toate partidele așa-zis democratice”, a declarat George Simion.
Liderul AUR face acuzații și la adresa partidelor politice care au bătut palma pentru o nouă coaliție de guvernare. Acesta susține că politicienii care o susțin pe Elena Lasconi vor să îi sperie pe români „mințindu-i că AUR și Călin Georgescu vor scoate România din Europa și NATO dacă ajung la putere”.
„Vreau să trag un semnal de alarmă și să spun că aceste partide care nu mai au susținerea poprului român duc în desuet ideea de integrare europeană, ideea de a fi europeni, de a fi pro-Europa. Faptul că ei încearcă să manipuleze opinia publică spunând că ei ar fi partidele pro-Europa când noi, cei de la AUR, am avut cea mai mare susținere din partea românilor din diaspora, când noi suntem în Parlamentul European, când noi avem reprezentare la instituțiile europene este o minciună și o formă de a speria oamenii că vin rușii, că vom ieși din NATO și din UE”, a declarat George Simion.
Potrivit informațiile obținute pe surse președintele Curții Constituționale, Marian Enache, a convocat aseară târziu o ședință informală la ora 10.00. Deși se stabilise de ieri că solicitările primite pentru anularea turului I sunt inadmisibile și că în acest stadiu se pot discuta doar solicitări ale candidaților care au intrat în Turul II al alegerilor prezidențiale, se pare că lucrurile ar putea lua o altă întorsătură.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


