Simboluri, colinde şi obiceiuri străvechi marchează, în datina românească, ultima zi a anului vechi. Ritualuri și tradiții de Revelion, ca să îți meargă bine tot anul următor

Ritualuri și obiceiuri de Revelion, pentru a avea un an bun. Iată ce trebuie să faci în noaptea dintre ani, pentru a-ți merge bine tot anul. Sunt anumite obiceiuri, tradiții, ritualuri care făcute la trecerea dintre ani ne pot ajuta să avem un an mai bun din toate punctele de vedere. 

Scrieți intențiile pe o foaie de hârtie. Foarte important este ca intențiile să fie scrise la prezent și afirmațiile să fie pozitive. Această hârtie va fi pusă pe o suprafață plană, iar peste ea se vor așeza șapte lumânări. Se recomandă lumânările tip pastiluță, fiind cele mai practice. Acestea trebuie așezate în formă de cruce peste hârtia cu dorința. Apoi trebuie lăsate să ardă, iar după ce ele au ars, se ia foaia, se împăturește apoi se pune într-o carte de rugăciuni unde va fi păstrată. La fiecare intenție pe care o scrieți trebuie să vă gândiți ca și cum acel lucru ar fi deja în viața voastră și v-ar aparține sau că vă aflați deja în ipostaza visată, spune aceeași sursă.

Specialistul mai recomandă să facem o altă listă pe care vom scrie lucrurile la care renunțăm. Conform sursei, procedeul ar fi același, folosindu-se cele șapte lumânări așezate sub formă de cruce pe foaia cu dorința. Însă, de această dată, după ce lumânările au ars, acea foaie trebuie arsă și aruncată, cert este că cenușa trebuie să ajungă în pământ. Ea poate fi îngropată sau aruncată în canalizare, a mai precizat aceeași sursă.

Se recomandă ca în noaptea de Revelion să se poarte un obiect roșu. Banii sunt și ei importanți. Trebuie să avem la noi, iar recomandarea este ca aceștia să fie de cifra unu. Spre exemplu să fie bani de 1 leu, 10, lei, 100 lei. Un alt sfat este de a nu se da bani cu împrumut pe data de 30 decembrie și nici pe 1 ianuarie.

Un alt lucru foarte important este ca pe masa de Revelion trebuie să avem pește. Totodată, nerecomandat să avem carne de pui pe masă în noapte dintre ani, conform sursei. Peștele simbolizează faptul că în anul ce urmează vom trece peste problemele ce se vor ivi, precum peștele în apă, totodată vom avea o sănătate bună.

Boabele de struguri sunt, de asemenea, recomandate a fi consumate în noaptea de Revelion. Se spune că trebuie mâncate 12 boabe pentru a avea parte de bucurie, sănătate și îndeplinirea dorințelor în anul ce urmează.

Simboluri, colinde şi obiceiuri păgâne marchează, în datina românească, ultima zi a anului vechi şi în prima a celui nou. În Muntenia se umblă cu capra, în Moldova cu ursul, „mascaţii” sunt în Bucovina, iar în noaptea dintre ani se pun vâsc, struguri şi smochine pe masă, pentru belşug.

Perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează a amestecat vechi sărbători păgâne (Dionisiacele câmpeneşti, Brumulia, Saturnalia, Dies natalis Salis invictis) reinterpretate în perspectivă creştină, ţărănească şi teologală, potrivit cercetătorului Şerban Anghelescu, care vorbeşte în „Sărbători de iarnă” despre colindele din ultimele zile ale anului.

„În practică, formele de colindat ocupă aproape întreg teritoriul celor douăsprezece zile”, explică acesta, descriind pe zone care sunt simbolurile colindătorilor la sfârşit de an. „În Moldova şi Muntenia se umblă cu Capra de Anul Nou, iar în Transilvania de Crăciun, fără să fie o regulă absolută”.

Vlad Manoliu scrie în volumul „Sărbători româneşti” că „între Crăciun şi Bobotează (în unele zone numai în cele trei zile de Crăciun) copiii umblă cu Steaua. Ei sunt numiţi „stelari“, „colindari“, „crai“. El explică cum se umblă prin sat: „În Muntenia flăcăiandrii umblă în noaptea din ajun şi în ziua de Sânt Ion cu un soi de urături speciale. Li se spune Iordănitori şi sunt conduşi de un popă. Acesta poartă o căldăruşă cu aghiazmă, în care ceilalţi înmoaie motocoalele şi iordănesc pe cei vizitaţi. Un flăcău din ceată duce o ţepuşă de lemn în care se înfige carnea dăruită. Ceata umblă prin sat, din casă în casă, mimând slujba de Bobotează. Gospodarii sunt stropiţi, apoi sunt ridicaţi pe braţe de trei ori în sus. În unele locuri, stăpânul casei se luptă cu un iordănitor şi, dacă îl învinge, îi face un dar. Alţi gospodari, mai glumeţi, se aşază pe un buştean sau un car şi iordănitorii trebuie să-i ridice cu tot cu ele. În cele din urmă le dăruiesc bani, carne şi băutură. Ceata caută mai ales Ioni şi Ioane, pe care-i pornesc cu sila la gârlă ca să-i boteze şi nu-i iartă decât dacă primesc ceva în schimb. La horă sunt iordănite în special fetele”.

Antoaneta Olteanu a scris câteva sfaturi generale în „Calendarele poporului român”, legate de încheierea anului. „Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s-a adunat apa pe sămănături, dacă nu trebuie să tăie copaci şi tufiş, să vadă dacă vitele sunt bine îngrijite, curăţite, nutrite, bine aşternute, duse la aer, dacă, pe lângă nutreţul uscat, nu trebuie să se dea şi rădăcini, dacă nu se poate folosi de vreo verdeaţă pe afară, dacă nu se îngheaţă apa pusă pentru vite şi pentru păsările din curte, dacă pomii acoperiţi au destul aer. Pivniţa, de mucezeşte câte ceva în ea, trebuie afumată cu piatră pucioasă şi aerisită din când în când. Sălata şi alte legumi, dacă e neaua puţină, se acoperă cu frunză ori cotori de buruieni. Iarna nu e ca omul să se lenevească, ci să se odihnească după munca cea grea de peste an. Vitele trebuiesc ţinute în curăţenie deosebită şi sarea să nu le-o tragem. Să se care gunoi. Când gerul e mare, ferestrile pivniţelor să se înfunde. Grajdurile să fie călduroase, căci atunci vitele mănâncă mai puţin. Pleava se opăreşte şi, amestecată cu napi de nutreţ ori cartofi, astfel se dă la vite. În chipul acesta se curăţă nutreţul”, scrie istoricul în „Calendarul săteanului pe anul comun 1918”.

Odinioară, luna decembrie era numită şi Undrea, dar şi Luna lui Cojoc, Ningău sau Luna lui Andrei. În lumea satului românesc, tradiţiile, obiceiurile şi datinile păstrate reprezintă tezaurul naţional nescris şi înţelepciunea populară.

Lista tradiţiilor şi a obiceiurilor româneşti cuprinde, pe lângă colinde, jocuri cu măşti, alaiuri, teatru popular şi dansuri specifice finalului de an.

Pluguşorul este un obicei practicat de români, încă din cele mai vechi timpuri, de sărbătoarea Anului Nou.

„Uratul cu plugul sau cu pluguşorul practicat de copii şi de feciori în grupuri separate implică uneori prezenţa fizică a plugului. Textul, o istorie versificată a facerii de pâine (colac), întruneşte trăsăturile necesare mitului. Recitat în timp sacru, pluguşorul povesteşte despre naşterea pâinii la care participă succesiv aproape toţi membrii comunităţii, iar în cele din urmă colacul este împărţit tuturor. Satul întreg se adună în colacul care îi conţine simbolic pe toţi şi se desface apoi în bucăţile împărţite egal. Trupul pâinii va trăi identic în fiecare dintre actorii şi martorii ritului”, scrie Şerban Anghelescu în „Sărbători de iarnă”.

Obicei agrar, structurat după modelul colindelor, Mersul cu Buhaiul este o datină păstrată de sute de ani în satele româneşti. Obiceiul Buhaiului se practică în ajunul Anului Nou, între asfinţit şi miezul nopţii. Obiectul buhai este o bărbânţă (putină) cu unul dintre capete acoperit de o bucată de piele de oaie foarte bine întinsă, din centrul căreia atârnă o slimnă (coamă) din păr de cal, ce produce un sunet grav, ciudat şi nemuzical, care aminteşte de mugetul unui taur. Uneori buhaiul este împodobit şi i se pun coarne de berbec învelite în hârtie colorată şi ciucuri. Grupurile de urători poartă costume tradiţionale, căciuli împodobite, bice şi clopoţei, fiind răsplătiţi de gazde cu mere, nuci, covrigi şi colăcei.

Un alt obicei arhaic care se petrece în Seara Anului Nou este Jocul Ursului, un joc popular cu măşti, cu caracter augural, format din urători deghizaţi. Masca-costum este lucrată din blana unui animal întreg şi este împodobită la cap cu doi canafi (ciucuri) de culoare roşie. Jocul Ursului este aducător de fertilitate, iar sunetele fluierului, ale tobelor şi ale tălăngilor vor avea ca rezultat scoaterea căldurii din pământ şi astfel solul va fi mai productiv.

Jocul Caprei este un obicei străvechi, ce se păstrează încă la români şi face parte din tradiţiile de iarnă. În ziua de Anul Nou, prin teatrul folcloric pe care Jocul Caprei îl prezintă trecând printr-un ciclu de „transformări” (moarte, înmormântare, bocete, înviere), participăm în fapt la un ritual dramatic împletit cu elemente de cult.

Potrivit tradiţiilor româneşti, mersul cu Capra, cât şi primirea urătorilor în fiecare casă de creştini aduc noroc şi belşug în gospodărie, fiind totodată un obicei important şi pentru agricultorii care considerau Jocul Caprei o chemare a forţei divine pentru  atragerea roadelor bogate. Animal de cult, în vechime, capra a fost asociată cultului fertilităţii. Actul ritual al acestui joc simbolizează înmormântarea anului vechi şi renaşterea anului nou.

Potrivit cercetătorului Şerban Anghelescu, capra şi jocul ei reprezintă un ritual care compune o imagine fioroasă. „O construcţie simplă şi ingenioasă de lemn sau, în mod excepţional, din fire şi bare metalice constituie suportul, coloana vertebrală a caprei care susţine capul cornut cu maxilarul superior mobil. Mânuitorul caprei ascuns sub o pânză de care atârnă fâşii de hârtie colorată sau fire vegetale face să clămpăne fioros, ritmic, botul caprei, ameninţându-i pe spectatori. Salturile acrobatice ale jucătorului de capră, zgomotul fălcilor lovite, sunetul clopoţelului atârnat de maxilar, sclipirea oglinzilor fixate deseori pe blana textilă a caprei, compun o imagine voit ţipătoare, fioroasă şi comică în acelaşi timp, în care preoţii vedeau poate pe drept cuvânt figura diavolului”.

Obicei de Anul Nou, Umblatul cu Sorcova este practicat mai cu seamă de copii. Etimologia cuvântului „sorcova” vine din bulgară, de la cuvantul surov, care înseamnă „verde crud” şi face referire la ramura verde îmbobocită pe care o foloseau urătorii în vechime. Pentru urător, Sorcova ţine loc de baghetă magică şi are calitatea de a transmite sănătate şi tinereţe celui colindat.

Paul Morand scria în cartea sa „Bucureşti”, la 1935, despre un oraş în care zgomotele şi zăpada erau preţioase. „În parcuri, fotografii ambulanţi îşi suflă în pumni şi developează fotografii la minut deasupra unui vas de mangal. Automobilele, făcute pentru clime temperate, scot horcăieli bizare. Copiii îşi scot săniile şi lunecă până în cimitir: capătul cursei e printre morminte. Ţigăncuşele vând flori, dar sunt flori de hârtie, sorcove de Anul Nou, trandafiri roşii şi margarete albe cu auriu; vă seamănă cu boabe de grâu şi vă urează să trăiţi, să-nfloriţi, ca merii, ca perii, ori să trăiţi, să-mbătrâniţi, ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir. Copiii mascaţi trag un căruţ cu un brad de Crăciun şi vin să ceară pe la uşi, în zăpadă până la genunchi”.

Unele dintre cele mai cunoscute superstiţii sunt legate de bani, noroc şi belşug. În noaptea dintre ani, se spune că e bine să ai bani în buzunar, dar şi că nu este bine să dăm bani pe 31 decembrie şi 1 ianuarie, ca să nu rămânem fără bani tot anul ce vine. În unele zone ale ţării, femeile coc o pâine în care ascund bani, iar cel care găseşte monedele va avea noroc de bani tot anul. Se consideră că e bine să avem vâsc pe masă, în noaptea de Revelion, pentru noroc.

O altă superstiţie legată de belşug, pe care mulţi o şi respectă, spune că este bine ca prima persoana care intră în casă în prima zi a Anului Nou să fie un bărbat brunet (se spune că blonzii şi roşcaţii sunt aducători de ghinion, iar femeile de asemenea). Musafirul trebuie să intre în casă cu o crenguţă de vâsc, pâine şi sare. Superstiţioşii vor avea pe masa de Revelion struguri şi smochine, simbolul belşugului. În noaptea dintre ani se spune că e bine să purtăm ceva roşu, iar în 1 ianuarie să avem haine noi, pentru noroc. Din bătrâni se ştie că nu e bine să fie agăţat calendarul anului nou înainte ca acesta să se fi sfârşit, pentru că aduce ghinion. Nu e bine să aruncăm nimic în prima zi a anului, nici măcar gunoiul, pentru că dăm cu piciorul norocului. Se mai spune că în noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece, aşa cum găina scormoneşte pământul şi-l împrăştie, tot aşa se risipesc norocul şi bunăstarea casei.

În prima zi din noul an nu se mătură, nu se spală, pentru a nu atrage sărăcirea casei. Cine va dormi în ziua de Sfântul Vasile va fi leneş tot anul, se spune în popor.

„Sunt în această seară câteva lucruri esențiale. Tradiția spune…”

E seara superstițiilor. Etnologul Diana Ișfănoni a precizat pentru B1 TV ce ar fi bine să facem de Revelion pentru a ne merge bine tot anul. Etnologul a discutat despre tradițiile românești legate de Revelion, inclusiv superstițiile și obiceiurile asociate. Un aspect important menționat este că, în această seară, românii sunt atenți la semne și la ceea ce poartă, iar o superstiție recentă sugerează că nu ar trebui să poarte roșu sau să folosească ojă roșie, deși nu este foarte clar de ce. De asemenea, se subliniază importanța purtării a ceva nou, care simbolizează renașterea și o șansă de a începe anul cu bine. Tradițiile includ și obiceiuri precum aruncarea pâinii și sării în cele patru zări, pentru a întâmpina noul an.

„Dacă ne raportăm la tradiție și la ceea ce au făcut și înaintașii noștri și trebuie să facem și noi, sunt în această seară câteva lucruri esențiale. Primul lucru, dacă ne raportăm la vestimentație, pentru că nimeni nu-și ignoră această postură, pentru fete, totdeauna, la Revelion, toată lumea vrea să strălucească, toată lumea vrea să fie într-o altă lumină decât a fost până atunci. Tradiția spune purtați ceva nou, fără referințe cromatice, fără trimiteri către manichiură sau alte lucruri, ci spune să purtăm ceva nou, pentru că acel nou conferă trupului nostru în anul cel nou, care se naște, această șansă din a renaște, de a renaște odată cu timpul, de a se desăvârși prin tot ceea ce au însemnat celelalte tradiții care, în această perioadă, sunt în toiul lor, ca manifestări comunitare, pentru a putea în felul acesta să dobândim una dintre seturile pe care cred că fiecare om și-o dorește pentru sine, și anume, bucuria împlinirii. Apoi, pentru că vrem să fim sprinteni, vrem să ne descurcăm ca peștele prin apă, pentru o serie întreagă de activități pe care le desfășurăm, rste bine să mâncăm și pește, bineînțeles, pentru că este ușor, pentru că el este întotdeauna cel care navighează fără probleme în orișice fel de ape, fie tulburi, fie cristaline. Desigur, tot în această noapte, oamenii, mai în glumă, mai în serios, își află ursitul. Tineretul mai ales este foarte dornic să știe cum va arăta și mai ales ce calități vor avea viitorii lor soți. Pentru acest motiv, ei se strâng separat la o casă, unde fac ceea ce se numește vergel, adică ascund sub niște străchini niște semne.

Semnele acelea vor define caracterele, de la o bucată de pâine, la un inel, la o oglindă, la un pieptene, la un cărbune, și în felul acesta soții, dacă e oglindă, vor fi vai, Doamne, cât de cochet și de fuduli, zic oamenii din popor. Dacă va fi pâine, vom avea belșug, vom avea o căsnicie plină de bogăție. Dacă e pieptene, Doamne ferește, va fi colțos partenerul vieții noastre și dacă e cărbune, s-ar putea să fie cam negricios sau s-ar putea să fie fierar. Deci, iată, că ne distrăm căutând și să descifrând tainele timpului și ale sorții, pentru că acum se crede că cerurile sunt deschise și fiecare om trebuie să-și pună o dorință, o dorință care să-l împlinească în anul care vine și pe care o consideră cu adevărat prioritară. De asemenea, tot în această noapte, să nu uităm, la miezul nopții, când anul cel vechi trebuie împușcat, din nefericire, în ultima vreme cu petarde, este nevoie să ieșim în întâmpinarea lui.

Întâmpinatul anului se face în legea ospeției românești, cu pâine și sare, care se aruncă în cele 4 zări ale pământului și apoi se ciocnește un pahar de vin. Este momentul în care părăsim încăperile, stingem luminile și în felul acesta, pentru că trebuie să spunem, că din haos se naște lumina și acest moment al morții anului vechi poate fi comparat cu acel haos primordial din care se va naște lumina, care ne luminează pe noi, care dă belșug semănăturilor, care aduce sănătatea tuturor viețuitoarelor și, bineînțeles, să nu uităm să facem câte ceva din tot ce ne dorim a face în anul viitor, profesional sau personal, să dansăm, să citim, doamnele la bucătărie știu dânsele că nu vor scăpa de birul acesta al plimbatului de farfurii sau de spălatul acestora. De asemenea, pentru foarte mulți copilași trebuie măcar un ceas să fie liniștiți și cuminți, iar în momentul în care zorii se ivesc, să deschidem ușa celor care vin cu sorcova și cu semănatul, pentru că ei sunt primii vestitori și există superstiția că cel ce trece primul pragul să fie băiat. E după principiul creștin de astă dată, al crucii întregi, Eva este aceea cu păcatul primordial și din acest punct de vedere și credința că un bărbat, un băiat trebuie să fie primul care ne trece pragul casei.

După care, de Sfântul Vasile, veselia se continuă. De asemenea, sunt o sumedenie de practici care se continuă și în zi de azi, ca de exemplu, mersul finilor la nași. Sunt, de asemenea, o serie de lucruri mărunte care se fac prin casă, ca să putem să avem din anul care urmează din toate câte un pic, ușor. Se spune că la Roma, din Imperiul Latin, practic se începea și o mică ședință de senat pentru ca să meargă strună toate celelalte de peste an. A rămas și la noi în mentalitate acest început de an, cu a începe să facem din toate câte ceva, ca să avem peste an împlinirea lor și să fim și puternici, și sănătoși, și frumoși, și harnici”, a spus etnologul.