Septembrie exploziv, la Marea Neagră! OMD Mamaia: Vacanța de vară se prelungește în extrasezon cu evenimente de excepție

Luna septembrie transformă litoralul românesc în destinația ideală pentru cei care doresc să-şi prelungească vacanţa de vară. Stațiunea Mamaia şi municipiul Constanța propun un program diversificat de evenimente culturale, sportive şi de divertisment.
Excelenţă şi eleganță, la Cazinoul din Constanța
Începând cu 12 septembrie, Cazinoul din Constanța devine gazda primei ediții a Cazino Music Festival, eveniment organizat în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanţa, sub direcţia artistică a maestrului Ioan Holender. Festivalul se desfăşoară timp de 11 weekenduri, până pe 22 noiembrie şi aduce pe scenă ansambluri şi soliști de renume internațional.
„Este pentru prima oară de la redeschiderea Cazinoului din Constanţa, când locația îşi reia locul în peisajul obiectivelor turistice ridicate la rang internațional. Prima ediție a Cazino Music Festival îşi propune să transforme unul dintre cele mai spectaculoase monumente Art Nouveau din Europa într-o destinație de referință pentru muzica de cea mai înaltă calitate. Festivalul reuneşte artişti şi ansambluri de prestigiu din întreaga Europă, într-un program care celebrează diversitatea”, susține George Măndilă – Preşedinte, OMD Mamaia Constanţa.
Adrenalină pe plajă: Mamaia Rally Show
Între 18 și 20 septembrie 2026, stațiunea Mamaia găzduieşte a doua ediție a Mamaia Rally Show, unul dintre cele mai aşteptate evenimente auto din România. Competiția va transforma nordul staţiunii Mamaia într-un adevărat festival al motorsportului, cu maşini de raliu, demonstrații și activități dedicate publicului larg.
„Anul acesta avem mai multe maşini, mai mulți piloți și câteva noutăți importante: 3 zile de competiţii în loc de 2, o expoziție de maşini extraordinare, de drag, de drift, de tuning, de colecţie: Hot lap tuning show, etapa națională de car audio. Sunt 3 zile în care publicul nu vine doar să vadă o cursă, ci să simtă atmosfera, să audă motoarele, să descopere maşinile şi să se bucure de tot ceea ce se întâmplă, fără să-i uităm pe cei mici, care vor avea multe de văzut și făcut. Cred că asta face Mamaia Rally Show diferit și, în 2026, vrem să ducem experiența la un nivel superior”, a declarat Marco Tempestini – organizator, Mamaia Rally Show.
Ultimul dans din staţiunea Mamaia
Piațeta de la Cazino din staţiunea Mamaia îi așteaptă pe iubitorii muzicii de calitate cu trupele îndrăgite de public, care au devenit vara aceasta „de-ale casei”. Trupele Nada, Cabaret Unique și White Feathers, alături de Trupa Discoteka vor concerta timp de 3 vineri, în zilele de 4, 11 și 18 septembrie. Zilele de sâmbătă sunt rezervate pentru Denis Ştefănescu Band şi Cabaret Unique, pe 5, 12 și 19 septembrie. The Last Summer Beat este titulatura ultimei duminici din acest sezon estival și îi are ca invitați pe Emily Istrate şi Mario Fresh. Trupa Discoteka, alături de White Feathers Show vor susține ultimele spectacole în zilele de 6 şi 13 septembrie.
The last dance of summer este invitația prin care Club Fratelli și Biutiful by the Sea vă invită pe 6 septembrie să petreceți la ultimul eveniment din acest sezon estival.
ZIUA LUI MINU cu prietenii!!! se petrece la Crazy Beach Club din staţiunea Mamaia, unde DJ Minu îşi face ziua şi îi invită atât pe turişti, cât și pe constănțeni la cea mai extravagantă petrecere de toamnă la mare! Alături de Minu vor fi și prietenii lui: Bogdan Popoviciu, Disco Biscuit și Ioni. Reprezentanții locației dau asigurări că, în sufletul tuturor e vară la Crazy Beach Club! Intrarea la eveniment este liberă, iar rezervari se pot face la numărul de telefon: +40 732 801 801. Vineri, 4 septembrie, accesul publicului se face începând cu ora 22:00.
Sâmbătă, 5 septembrie – Formidable: Closing Party este evenimentul prin care toți cei prezenți îşi vor lua rămas bun de la vara incredibilă a anului 2026. Energie maximă, dans până dimineaţa şi un vibe de neuitat! Intrarea este liberă, începând cu ora 22.00.
Iar iubitorii sportului sunt invitați direct pe plajă, unde briza lunii septembrie le aduce Campionatul Naţional de Beach Handball, în perioada 2-5 septembrie 2026 la Mano Beach în stațiunea Mamaia.
Toamna pe litoral – soare, relaxare și experiențe memorabile
Cu temperaturi plăcute, plaje mai puțin aglomerate și o ofertă culturală şi de divertisment bogată, luna septembrie reprezintă momentul ideal pentru o escapadă la malul Mării Negre. Destinaţia Mamaia Constanța demonstrează încă o dată că, sezonul turistic nu se încheie odată cu luna august, ci se transformă în experiențe de calitate, accesibile şi variate.
Turul Ciclist CELCO Marea Neagră (etapa #4 din Campionatul României şosea seniori) este organizat de Asociația de ciclism BikeRehab Constanța și se desfășoară în două etape, pe litoralul românesc. Evenimentul are suportul Primăriei Muncipiului Constanţa şi este susţinut de CELCO SA. Detalii despre înscriere și participare, regăsiți pe website-ul oficial al Asociației de ciclism BikeRehab: https://bikerehab.ro.
Weekend Sessions deschide sezonul de toamnă 2026, pe 5 septembrie la Constanţa, cu o nouă ediție Seaside Sessions organizată în Piaţa Ovidiu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa şi Muzeul Naţional de Istorie și Arheologie Constanţa. Programul îmbină relaxarea cu explorarea culturală şi aduce împreună jazzul, patrimoniul local, vizitele ghidate şi muzica live, într-o după-amiază de început de septembrie petrecută în centrul istoric al oraşului.
Distracţie pe plajă și în luna septembrie
Plaja Zoom din Constanţa îi aşteaptă pe turişti, dar și pe constănţeni la Grad Party x Lazy Ed – Back to Reality, pe 4 septembrie de la ora 19:00. În fiecare joi din luna septembrie (03.09, 10.09, 17.09, 24.09), distracția continuă la GTA party cu prețuri de bun simţ / Joia de Bun Simţ, de la ora 22:00.
Grove Street Vibes, Beach Edition! Zoom Beach dă Joia de Bun Simţ pe ritmuri old school R&B şi hip-hop. Începe lejer, cu socializare și se transformă în party pe măsură ce începe seara. În spiritul GTA, reprezentanții locației oferă un meniu cu prețuri de bun simţ şi un vibe relaxat pe plajă.
În fiecare sâmbătă (05.09, 12.09, 19.09, 26.09) ritmurile se trăiesc diferit la SATURDAY ZOOM NIGHT PARTY x MK33, de la 22:00. Pentru rezervări: 0790 622 303.
Pe 10 septembrie 2026 de la ora 16.00, Muzeul de Artă din Constanța organizează Living Spaces II – Expoziție de fotografie contemporană – curator Călina Coman.
Atât stațiunea Mamaia, cât și oraşul Constanţa promit o lună septembrie în care poveștile autentice se scriu din zorii zilei şi până noaptea târziu!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


