Senatul SUA a aprobat zeci de miliarde pentru Ucraina și Israel. Biden: „Cer Camerei Reprezentanților să adopte rapid ajutorul! Nu ne mai permitem să așteptăm”

Senatul SUA a votat marţi dimineaţă devreme (ora locală) un proiect de lege care prevede deblocarea unui ajutor extern în valoare de 95,34 miliarde de dolari, ce cuprinde, între altele, asistenţă financiară destinată Ucrainei, Israelului şi Taiwanului, pregătindu-se acum de o confruntare cu Camera Reprezentanţilor, în condiţiile în care preşedintele acestui for, Mike Johnson, a criticat legea, relatează CNN.

Senatorii au aprobat legislaţia cu un vot de 70-29, care a depăşit pragul de 60 de voturi necesar pentru a fi aprobată şi a trimis acum proiectul de lege la Camera Reprezentanţilor. Douăzeci şi doi de republicani s-au alăturat majorităţii democraţilor pentru a susţine proiectul de lege, notează Reuters. Nu este clar dacă Mike Johnson, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, va organiza un vot asupra pachetului legislativ, mulţi republicani din Cameră opunându-se ajutorului suplimentar pentru Ucraina.

Pachetul de ajutor extern include miliarde de dolari pentru sprijinirea Ucrainei şi asistenţă de securitate pentru Israel, precum şi asistenţă umanitară pentru civilii din Gaza, Cisiordania şi Ucraina, printre alte priorităţi. Proiectul de lege a trecut însă de Senat, în ciuda criticilor lui Johnson la adresa textului şi a faptului că fostul preşedinte Donald Trump a arătat, de asemenea, că este împotrivă, susţinând că SUA ar trebui să înceteze să mai ofere ajutor extern, cu excepţia cazului în care acesta este sub forma unui împrumut.

Pe lângă alte prevederi politice, proiectul de lege include 60 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei, 14,1 miliarde de dolari pentru asistenţă de securitate destinată Israelului, 9,2 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară şi 4,8 miliarde de dolari pentru a sprijini partenerii regionali din regiunea Indo-Pacific, potrivit Comisiei pentru alocări din Senat.

Camera va trebui să găsească o cale de urmat şi va trebui să o facă în felul lor, dar noi trebuia să începem procesul şi am făcut acest lucru”, a declarat marţi reporterilor John Thune, liderul republicanilor din Senat.

Senatul SUA a adoptat legislaţia după ce republicanii au blocat săptămâna trecută un proiect de lege mai amplu care ar fi combinat ajutorul extern cu un acord bipartizan privind frontierele ce includea măsuri anti-imigraţie. Republicanii au cerut iniţial ca securitatea frontierelor să facă parte din proiectul de lege, dar apoi au respins acordul bipartizan privind frontierele, pe fondul atacurilor la adresa măsurii din partea lui Trump şi a unor republicani proeminenţi din Camera Reprezentanţilor.

Luni, preşedintele Camerei, Mike Johnson, a criticat proiectul de lege privind ajutorul extern din cauza lipsei de prevederi referitoare la frontiere, afirmând că Senatul „ar fi trebuit să se întoarcă la planşa de desen pentru a modifica actualul proiect de lege pentru a include prevederi reale privind securitatea frontierelor, care ar fi ajutat cu adevărat să se pună capăt catastrofei în curs de desfăşurare”.

Johnson se opusese anterior proiectului de lege mai larg ce includea prevederi privind frontierele. Speakerul a caracterizat acele prevederi ca fiind insuficiente, în ciuda faptului că au fost produsul unor negocieri bipartizane şi au inclus măsuri restrictive la frontieră.

Senatul a continuat să avanseze cu proiectul de lege în timp ce Donald Trump a susţinut că SUA nu ar trebui să acorde ajutor extern decât dacă este vorba de un împrumut, semnalându-şi opoziţia faţă de legislaţie. De asemenea, Trump a spus că ar încuraja agresiunea rusă împotriva oricărei ţări membre NATO care nu are alocări suficiente din PIB pentru apărare. O serie de republicani din Senat – unde democraţii deţin o majoritate la limită, spre deosebire de Camera Reprezentanţilor care este dominată de republicani – fie au apărat, fie au minimalizat luni comentariile lui Trump privind NATO.

În Senat, examinarea proiectului de lege trena de câteva zile. Duminică, cu doar câteva ore înainte de începerea Super Bowl, camera a dat un vot cheie pentru a face să avanseze pachetul de măsuri, cu 67 de voturi „pentru” la 27.

După votul din Senat, Joe Biden înăsprește tonul

Preşedintele american Joe Biden a cerut Camerei Reprezentanţilor să aprobe „rapid” pachetul de ajutor pentru Ucraina adoptat marţi de Senat, deşi liderul republican din camera inferioară a Congresului a spus că nu vrea să-l examineze în forma actuală, potrivit AFP, scrie AGERPRES.

„Cer Camerei să îl adopte rapid”, a transmis liderul democrat de la Casa Albă într-un comunicat. „Nu ne mai permitem să aşteptăm (…) Dacă nu ne ridicăm împotriva tiranilor care încearcă să cucerească sau să împartă teritoriul vecinilor lor, consecinţele pentru securitatea naţională a SUA vor fi considerabile”, a adăugat el, referindu-se la războiul Rusiei din Ucraina.

„Nu ne mai permitem să aşteptăm (…) Dacă nu ne ridicăm împotriva tiranilor care încearcă să cucerească sau să împartă teritoriul vecinilor lor, consecinţele pentru securitatea naţională a SUA vor fi considerabile”, a adăugat el, referindu-se la războiul Rusiei din Ucraina.

Senatul SUA a adoptat marţi un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina şi fonduri pentru Israel şi Taiwan, dar proiectul de lege este sortit eşecului pentru moment, republicanii din Camera Reprezentanţilor refuzând să-l examineze în forma actuală.

Camera superioară a Congresului SUA, cu o majoritate democrată, a aprobat în zorii zilei de marţi această anvelopă financiară de 95 de miliarde de dolari care a fost negociată cu înverşunare în ultimele luni. Proiectul de lege prevede peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina şi 14 miliarde de dolari pentru Israel, precum şi fonduri pentru Taiwan, un aliat strategic al Statelor Unite. Dar aliaţii lui Trump din Camera Reprezentanţilor, unde republicanii sunt majoritari, şi-au arătat luni seara refuzul de a examina proiectul de lege în forma actuală. Iar fără sprijinul republicanilor, proiectul de lege nu poate merge mai departe.

Cu toate acestea, acest nou pas al Congresului către adoptarea ajutorului pentru Kiev, blocat timp de câteva luni, a fost salutat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat că le este “recunoscător” senatorilor americani.

Pentru noi, în Ucraina, ajutorul continuu al SUA salvează vieţi de teroarea rusă”, în timp ce „luptăm pentru libertate, democraţie”, a scris el pe reţeaua X (fostă Twitter).

Democraţii şi republicanii sunt în conflict de luni de zile în Congres în jurul chestiunii ajutorului pentru Ucraina, un aliat al Statelor Unite şi care se află în război cu Rusia de aproape doi ani. Democraţii sunt, cu o majoritate covârşitoare, în favoarea acordării acestui sprijin. Republicanii, pe de altă parte, sunt împărţiţi între aleşii intervenţionişti, pro-Ucraina, şi locotenenţii lui Donald Trump, mult mai izolaţionişti.

În plină campanie prezidenţială, ecuaţia s-a transformat într-o luptă la distanţă între preşedintele Joe Biden, care solicită urgent noi fonduri, şi Donald Trump, care susţine că, dacă ar fi reales în noiembrie, ar soluţiona războiul Rusia-Ucraina „în 24 de ore” – fără a detalia cu adevărat cum ar face asta.

Prin urmare, nu contează dacă preşedintele democrat susţine proiectul de lege sau dacă a cerut Congresului să „îl adopte rapid”. În aceste negocieri, predecesorul şi probabil rivalul său în alegerile prezidenţiale este cel care are ultimul cuvânt. De exemplu, Mike Johnson, liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, le-a dat o nouă lovitură, luni seară, susţinătorilor ajutorului pentru Ucraina. Acest fidel al lui Donald Trump a dat asigurări, chiar înainte de votul din Senat, că textul negociat de senatori nu va fi examinat în Camera Reprezentanţilor în forma sa actuală.

„Proiectul de lege al Senatului privind asistenţa externă păstrează tăcerea cu privire la cea mai presantă problemă cu care se confruntă ţara noastră”, a transmis Johnson printr-un comunicat, referindu-se la criza migraţiei de la graniţa dintre SUA şi Mexic.

În schimbul adoptării ajutorului pentru Kiev, republicanii cer o consolidare semnificativă a politicii privind migraţia. Iar „în absenţa oricăror amendamente” din partea Senatului în această privinţă, „Camera Reprezentanţilor va continua să lucreze conform propriei voinţe faţă de aceste probleme importante”, a spus el.

Johnson, la fel ca mulţi republicani din Congres, urmează direcţia lui Donald Trump, care a declarat sâmbătă că Statele Unite ar trebui „să nu mai dea bani fără să se aştepte să fie rambursaţi”.

Candidatul republican a spus de asemenea că ar „încuraja” Rusia să atace ţările NATO dacă acestea nu şi-ar achita cota, ceea ce a provocat o furtună de critici de cealaltă parte a Atlanticului.

Ajutăm Ucraina cu peste 100 de miliarde de dolari mai mult decât NATO”, a scris Trump luni seara pe reţeaua sa Truth Social. „NATO trebuie să egalizeze, şi să o facă acum”, a cerut el. „În caz contrar, America va fi pe primul loc!“, a mai spus el, referindu-se la doctrina izolaţionistă pe care a plasat-o în centrul politicii sale externe între 2017 şi 2021.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *