Senatorul Coșa (PNL) habar nu are ce e cu el pe lumea asta: Vrea o zi a „comemorării victimelor legionare”, uitând că liberalii au fost camarazi cu legionarii în celulele partizane anti-comuniste

Screenshot 20260225 170430 Facebook2

Senatorul liberal constănțean Silviu Coșa a susținut inițiativa legislativă care instituie 29 decembrie ca „Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Legionarilor”. Este o mișcare care ridică o întrebare fundamentală: cunoaște senatorul Coșa istoria Partidului Național Liberal în perioada post-1945?

18123
18120

Expunerea de motive a legii prezintă o narațiune simplificată: România a fost victimă a extremismului legionar, iar instituirea zilei de comemorare este un act de condamnare a violenței politice și a intoleranței. Documentele CNSAS și cercetările academice arată o realitate mult mai complexă. Celulele de rezistență armată din munții României post-1945 și anii 50, de exemplu, nu erau formate exclusiv din legionari. Ele includeau membri ai Partidului Național Liberal, membri ai Partidului Țărănesc și chiar membri ai Frontului Plugarilor — o organizație agrară de stânga care, paradoxal, avea membri care s-au aliat cu alte forțe politice împotriva comunismului. Dintr-o dată, toți aceștia au devenit… camarazi. Aceeași tabără.

Cazul grupării conduse de maiorul Nicolae Dabija în Munții Apuseni. Conform documentelor Securității citate în studiile CNSAS, componența politică a acestei organizații era următoarea: zeci de membri neîncadrați politic, din csre 19 membri din Frontul Plugarilor, 3 foști legionari care s-au aliat cu alte forțe și membri din alte partide istorice, adică PNL și PNȚCD. O coaliție de forțe politice diverse — liberali, țărăniștiști, membri ai Frontului Plugarilor — care, lăsând deoparte orgoliile politice ale epocii, s-au unit pentru a rezista comunismului. Aceștia așteptau ajutorul american, într-un context de Război Rece în care Occidentul părea că ar putea interveni pentru a elibera Europa de Est de sub dominația sovietică.

Partidul Național Liberal, din care face parte senatorul Coșa, a avut membri activi în aceste celule de rezistență. Liberalii nu au fost spectatori pasivi ai istoriei, ci combatanți activi în lupta împotriva comunismului, alături de țărăniști și alți membri ai forțelor politice tradiționale românești din epoca respectivă. Prin susținerea unei legi care reduce rezistența anticomunistă la o simplă „comemorare a victimelor legionarilor”, senatorul Coșa face o injustiție istorică tocmai membrilor liberali care au murit în munți, care au fost torturați în închisori, care au fost executați de Securitate și toate celelalte nenorociri pe care orice om cu școală le cunoaște, în afară de Silviu Coșa.

Ironia este greu de ignorat. PNL vorbește despre „condamnarea extremismului legionar” și „apărarea valorilor democratice”, dar în același timp ignoră contribuția propriilor membri la rezistența anticomunistă. Este o formă de amnzie selectivă care servește mai mult unui scop politic contemporan decât unei înțelegeri autentice a istoriei. Senatorul Silviu Coșa ar trebui să cunoască faptul că Partidul Național Liberal nu a fost o victimă pasivă a comunismului. Liberalii au luptat. Au murit. Au fost persecutați. Dar această luptă nu a fost o luptă a legionarilor — a fost o luptă a unor oameni din diverse tradițiuni politice care au ales să se unească împotriva unui inamic comun.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu