Senatorul Aelenei, despre plajele de pe litoral: „Problema este la cei care subînchiriază pe zeci de mii de euro!” – VIDEO

Senatorul constănțean al Alternativei Drepte, Evdochia Aelenei, a avut o intervenție luni în plenul Senatului, cu privire la erodarea plajelor de pe litoralul românesc. Parlamentarul constănțean a susținut faptul că nu erodarea este o mare problemă, care – tehnic vorbind – poate fi remediată în scurt timp, ci practicile așa-zis comerciale ale subînchirierilor de plaje unde se spală sume foarte mari de bani:
„În Senat subiectul au fost plajele din județul nostru. Mai precis, starea lor şi un proiect al guvernului de reducere a termenelor de licitație pentru spațiile de plajă şi concesionarea doar pentru doi ani. Am susținut proiectul, având în vedere că micii antreprenori au nevoie să scape de monopolul celor ce câştigă licitaţii pe zece ani şi apoi subînchiriază la preţuri imense. Dar le-am amintit celor de la putere, cu această ocazie, că greutăţile prin care au trecut până acum antreprenorii de pe litoral se datorează şi lipsei de susţinere sau de controale”, a transmis senatorul Aelenei:



