Semnal de alarmă: În doar 6 luni, capacitatea intelectuală a omenirii va fi depășită de inteligența artificială

Oamenii de știință au dezvoltat mai multe teorii privitoare la evoluția Inteligenței Artificiale, iar momentul în care roboții vor depăși capacitatea intelectuală a omului se numește Singularitate. Conform celor mai pesimiste previziuni, Singularitatea s-ar putea petrece peste doar 6 luni, dat fiind modul în care evoluează computerele cuantice și sistemele mari de Inteligență Artificială.
Unii cercetători care au studiat apariția inteligenței artificiale consideră că singularitatea – punctul teoretic în care inteligența artificială depășește inteligența umană – ar putea avea loc în câteva decenii.
„Majoritatea experților cred că legea lui Moore va atinge punctul final în acest deceniu. Natura unică a calculului cuantic poate fi utilizată pentru a antrena eficient rețelele neuronale, care reprezintă în prezent cea mai populară arhitectură de Inteligență Artificială din aplicațiile comerciale.
Nu toți experții aderă la această perspectivă. Unii susțin că inteligența umană este mai diversă decât încape în definiția actuală a Inteligenței Artificiale Generale. Sunt specialiști care consideră că mintea umană este dezvoltată în opt direcții, dintre care ramura logico-matematică este doar una. Celelalte „ramuri” includ inteligența interpersonală, inteligența intrapersonală și cea „existențială”.
Însuși Yann LeCun, pionierul domeniului Deep Learning (Învățarea Profundă, o metodă de învățare automată bazată pe modele neuronale artificile, n.r.), consideră că Inteligența Artificială Generală ar trebui redenumită „Inteligență Artificială Avansată”.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


