USR Constanța a organizat astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentat noul președinte al organizației municipale, respectiv fostul candidat al formațiunii la alegerile europarlamentare, George Gima. Acum trei zile, Adunarea Generală a USR Constanța a decis cu un număr de 205 de voturi din totalul de 344 de voturi că noul președinte al filialei municipale este George Gima. De asemenea, tot atunci a fost votată și noua componență a Biroului Local și a Comisiei de Arbitraj.
Conferința de astăzi a fost deschisă de președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion, care a făcut o scurtă prezentare a noului lider: „Este o echipă pe care o va prezenta colegul meu, George Gima. S-au organizat alegeri și s-a ales un nou președinte și un nou birou local. Este un moment important pentru noi. Avem în față două rânduri de alegeri – prezidențiale și parlamentare. Trebuie să ne concentrăm tot acest efort pentru un rezultat cât mai bun. Alegerile au fost convocate de colegul meu Florin Cocargeanu, fost președinte al filialei municipale. Florin ne-a anunțat că după alegeri intenționează să se retragă pentru că vrea să se concentreze pe activitatea din Consiliul Local. Îi mulțumim pentru toți anii în care a muncit foarte mult. Rămâne alături de noi, este vicepreședinte. Îl prezint pe George Gima, un tânăr cu un CV foarte consistent”, a spus Stelian Ion.
„Am avut alegeri în filială și le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. Alături de mine sunt colegii din conducerea biroului politic. Avem o echipă din 15 oameni, sunt oameni foarte pregătiți, care activează în diverse domenii și sunt conectați la diverse sectoare pentru a ajunge la electorat. Avem profesori universitari, doctori în filologie, analiști, și alți colegi pe care îi veți cunoaște în viitor. Sunt două campanii care urmează – la prezidențiale este doamna Elena Lasconi. (…) Sunt implicat de cinci ani de zile în politică. Eu vin cu experiență. Am studiat politica la Institutul de Științe Politice din Paris. Am lucrat alături de Stelian Ion la Ministerul Justiției, unde am fost șef de cabinet. A fost o primă funcție politică, iar ulterior în filiala locală Constanța am avut mai multe atribuții”, a spus Gima în discursul său.
Noua componență a Biroului Local este următoarea:
Vicepreședinți:
Cocargeanu Florin (vicepreședinte)
Brighidău Andrei (vicepreședinte)
Timofte Loredana (vicepreședinte)
Gorcea Adrian
Lazăr Gilda
Dumitrescu Carmen
Grama Ionuț
Popescu Cristiana
Bunghez Adriana
Ibraim Yasin
Ivan Oana
Filip Mădălina
Toma Florin
Dumitrescu Cristina
Comisia locală de arbitraj:
Avrămescu Emilian
Chițu Cosmin
Filip Gabriel
