Ședința și „meciul” dintre primarul Chițac și Ovanesian. Circ pe împrumutul dat societății care administrează Cazinoul: „O sarambadă așa de prostii, nu am mai auzit. Niște aprecieri și previziuni de gen mama Omida!” – DOCUMENT

Consilierii locali municipali constănțeni s-au reunit astăzi într-o ședință extraordinară, cu prilejul căreia, printre altele, au dezbătut proiectul de hotărâre „nr. 174/2025 privind acordarea unui împrumut temporar din bugetul local al municipiului Constanţa către societatea PATRIMONIU CONSTANŢA LITORAL S.R.L.”, inițiat de primarul Vergil Chițac.
A fost un nou prilej de dispute între consilierul local independent Felicia Ovanesian și primar. Ca de obicei, Ovanesian i-a acuzat pe cei din aparatul de specialitate al primarului de amatorism juridic:
„Am încercat să adresez această sugestie doamnei secretar în timpul ședinței de comisie, nu a fost prezentă. V-aș sugera totuși să nu indicați ca temeiuri de drept Legea 273/2006 cât și Codul Administrativ. Prima se referă doar la împrumuturile acordate la momentul înființării societății, acum nu e cazul, societatea e înființată de șase luni. Se aplică perfect art. 92 din Codul Administrativ, aș fi sugerat asta înainte de ședință, poate dispărea art. 72. Eu zic că împrumutul ăsta se acordă pe bază de documentație solidă, pe care noi nu o avem, actul constitutiv nu e suficient, trebuia să am ceva ce ține de evidența contabilă. Apoi, dacă îmi poate răspunde cineva: prevederi bugetare există pentru acest împrumut? (…) Dacă este nevoie, pot să trimit în acest moment o hotărâre judecătorească prin a fost anulată o asemenea HCLM tocmai pentru că împrumutul a fost acordat la șase luni de la momentul înființării societății. Noi nu mai suntem în acel moment!”, a spus Ovanesian.
„Să nu depășim, dup-aia lumea o să spună că aveți dreptate. Știm că numai opinia dvs. este importantă. Pentru ceilalți, care ne ascultă: momentul înființării societății și momentul în care societatea intră în funcțiune și începe să cheltuiască sunt două chestii total diferite! Noi am operaționalizat societatea, am angajat oameni și trebuie să cheltuiască bani, pentru asta îi dăm un împrumut și îl vom recupera. Este prevăzut, pentru că avem rectificare bugetară”, a răspuns primarul Chițac.
„În comisia 5, directorul general al societății a recunoscut că s-a interesat cât ar costa să externalizăm unele servicii, cum ar fi cel de pază, abia după ce nu s-a prezentat nimeni să se angajeze. S-a constatat că externalizarea serviciului ne-ar costa cu 15-20% mai puțin decât angajarea de personal. Același director general a recunoscut că nu a efectuat aceeași evaluare a costurilor la serviciile de curățenie. Este cu atât mai tulburator, când am întrebat că poate ar fi oportun să analizăm dacă nu cumva costă mai puțin să externalizăm serviciile decât să le ținem la interior… 2,7 milioane lei ne costă în 7 luni personalul… deci pronosticul meu este că această societate se îndreaptă spre viitorul glorios al lui CSM! Avem un buget și un împrumut care ni se cere să îl acordăm, costurile fiind evaluate pe genunchi și din burtă sau din ce vreți… Nu au făcut minimul minimorum dacă ne costă mai puțin să externalizăm decât să angajăm personal!”, a concluzionat Ovanesian.
„O sarambadă așa de prostii, de mult nu am mai auzit! Nu se discută de raportul calitate-preț, se iau niște cifre, se vorbește de costuri când noi nu am făcut licitație… omul s-a interesat din vorbă în vorbă, dar trebuie să facem o licitație, un studiu de piață și dumneaei – fără documente – se lansează în niște aprecieri și previziuni de gen mama Omida!”, a concluzionat și primarul Chițac.
În final, proiectul a fost adoptat cu 20 de voturi pentru, unul împotrivă și 6 abțineri.