Ședință importantă la FPTR: „Este necesară o SCHIMBARE RADICALĂ a legislației dacă mai vrem relansarea turismului românesc”

turism litoral

Astăzi a avut loc şedinţa Adunării Generale de Dare de Seamă și Alegeri Parțiale a Federației Patronatelor din Turismul Românesc, singura federație reprezentativă la nivel de sector de negociere colectivă „turism,hoteluri,restaurante”, afiliată Uniunii Generale a Industriașilor din România. În cadrul ședinței s-a analizat activitatea organizatorică a federației și problemele actuale ale turismului românesc care blochează dezvoltarea acestuia.

Unul dintre cele mai mari impedimente în relansarea turismului românesc este activitatea ineficientă a instituțiilor publice centrale și locale, care refuză abrogarea, modificarea și completarea actualului cadru legislativ. Membrii FPTR au ajuns la concluzia că este necesară o schimbare radicală în ceea ce privește abordarea relațiilor dintre instituțiile statului și mediul de afaceri și au aprobat cu unanimitate de voturi:

1.Realegerea în funcția de :

  • Prim-vicepreședinte a domnului Bucovală Nicolae, Președinte Organizația Patronală Mamaia-Constanța
  • Vicepreședinte Zona VI: Nord Vest, a domnului Virgil Stancu , Director General SC Aldini SRL
  • Vicepreședinte Zona II: Sud-Est,a doamnei Linica Stan, Președinte Organizația Patronală Mangalia

2. Adoptarea unor măsuri urgente privind eficientizarea activității din turismul românesc, care urmează a fi propuse partidelor Guvernului și partidelor din Coaliție.

3. Modificarea substanțială a structurii autorității publice centrale responsabile în domeniul turismului prin înființarea unei Autorități Naționale pentru Turism în subordinea unui minister cu buget considerabil ( eventual Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ) sau a Guvernului. În prezent, specialiștii FPTR, în colaborare cu specialiștii din turism din cadrul Coaliției de Guvernare, vor propune o organigramă cu aproximativ 180 -190 posturi de conducere și execuție care ar trebui să prevadă în principiu :

  • Președinte
  • Vicepreședinte
  • Secretar General
  • Direcție de Autorizare
  • Direcție Control
  • Direcție de Marketing și Promovare
  • Direcție Proiecte și Investiții
  • Direcție de Acte Normative/ Legislație în Turism
  • Direcție Juridică
  • Serviciul Economic
  • Serviciul Resurse Umane
  • Direcție Administrativ și Achiziții
  • Birou Protocol
  • Compartiment Informații Clasificate
  • Serviciul Comunicare

Într-un timp relativ scurt, în urma unor discuții și cu alți specialiști din turism se va finaliza propunerea din care va reieși cu certitudine:

– Importanța deosebită a Direcției de Acte Normative/ Legislație în Turism, care va avea un rol important în abrogarea, modificarea și completarea a celor peste 200 de acte normative care reglementează activitatea din turism astfel încât să se diminueze semnificativ birocrația și întreaga legislație să devină un factor determinant în dezvoltarea operatorilor din turism.

– Relațiile de coordonare și colaborare între Autoritatea Națională pentru Turism prin Direcția de Marketing și Promovare si OMD central, a cărei înființare o considerăm prioritară.

„Vom susține la conducerea ANT inclusiv un membru al Coaliției de Guvernare, dar care să fie cu certitudine specialist cu experiență în turism”, au mai subliniat reprezentanții FPTR.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *