Se SCHIMBĂ admiterea în şcolile de Poliție: Candidații trebuie să DOVEDEASCĂ faptul că… înțeleg legile

Procesul de admitere la școlile de Poliție se schimbă radical, începând din luna aprilie a acestui an. Potrivit MAI, se urmărește admiterea candidaţilor care pot dovedi faptul că… înţeleg şi pot aplica legile potrivit meseriei pe care o vor avea. Examenul nu se va mai rezuma doar la un test grilă la limba română sau limba engleză, ci va fi complex, va conţine inclusiv jocuri de rol în care candidaţii vor trebuie să dovedească faptul că pot avea un dialog coerent, ferm, bazat în special pe noţiuni de legislaţie.

La Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, cea mai mare unitate de învăţământ cu acest profil, în prima sesiune vor fi scoase la concurs 1340 de locuri. Examenul va fi împărţit pe mai multe module, iar ultimele două vor fi, de fapt, noutăţile din acest an. În momentul de faţă, nu a fost stabilită procedura de evaluare a candidaţilor. Pentru a deveni elevi ai şcolilor de poliţie, candidaţii trebuie să cunoască noţiuni din Constituţia României, din legislaţia specifică MAI, din instituţii ale statului, dar trebuie să cunoască şi elemente de logică.

În toamnă, sindicatul Europol a anunțat că niciun poliţist nu a promovat selecţia pentru educaţie fizică şi autoapărare. Sindicaliștii acuză „combinațiile” care se fac la numirile pe diverse posturi din IPJ-uri (Inspectorate de Poliție Județene).

Nominalizarea se face pe pile, sunt apropiaţi ai inspectorilor şefi. Majoritatea lor au continuat să promoveze oameni pe care îi recomandă doar vocea şi talentul”, susțin aceștia.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *