Se „dezvoltă” și Microrezervația din Constanța: A apărut o… PARCARE! Bola (Forța Dreptei): „A mai dispărut un spațiu verde…”

Forța Dreptei Constanța atrage atenția asupra unei construcții ilegale care a răsărit recent în interiorul Microrezervației. Este vorba despre o parcare, apărută vis-a-vis de sensul giratoriu de la Lidl (bd. Soveja). Conform PUZ Tăbăcărie, aprobat prin HCL 415/21.11.2003, „Parcajele la sol sunt permise numai in limita suprafețelor special marcate parcare in planșa de reglementari”. Cert este că, în perimetrul despre care facem vorbire, PUZ-ul Tăbăcărie spune clar că este „zonă de microdeltă, zona verde amenajată”. Deci nu putea să i se schimbe destinația, transmit cei de la Forța Dreptei:

„Așadar, fără a avea o reglementare cuprinsă în Planul Urbanistic Zonal (PUZ), conducerea Microrezervației, cu sau fără acceptul Consiliului Județean, a turnat betoane peste un teren care reprezintă un spațiu verde de interes local, un spațiu al tuturor constănțenilor. Este normal să fim îngrijorați de posibilitatea ca Microrezervația să rămână fără animalele cu care ne-am obișnuit, lucru confirmat, de altfel, chiar și în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajare a Teritoriului din cadrul Primăriei. Acest lucru este negat, deocamdată, de conducerea CJC. Tocmai de aceea, filiala noastră a solicitat Consiliului Județean lămuriri cu privire la autorizația de construire a acestei noi parcări ce distruge un spațiu verde din zona Microrezervației”, arată Cristian Tănase, secretar general al organizației municipale.

„A mai dispărut un spațiu verde în Constanța, de data aceasta aflat în grija autorităților locale județene. Microrezervația a fost creată din ideea de a oferi vizitatorilor o imagine cat mai completă asupra naturii dobrogene, care nu are doar rolul de a oferi o experiență unică în județ, ci și de a ilustra un mediu natural cât mai aproape de fauna și flora originală. Însă, cu toate că în PUZ Tăbăcărie scrie clar că „parcajele la sol sunt permise numai in limita suprafețelor special marcate parcare în planșa de reglementari” și că zona la care facem referire este eminamente „zonă de microdeltă, zona verde amenajată”, a apărut o parcare. Nu știm când, nu știm în baza la ce documente, dar asta vrem să aflăm! Tocmai de aceea, filiala Forța Dreptei Constanța a solicitat Consiliului Județean lămuriri cu privire la autorizația de construire a acestei parcări ce distruge un nou spațiu verde: când s-a construit și cine o folosește; dacă există autorizație de construcție pentru ea și cine, mai exact, a eliberat-o; dacă și cum a fost posibilă modificarea PUZ-ului Tăbăcărie, atâta timp cât acolo ar fi trebuit să fie spațiu verde. Și nu, parcarea nu este publică, ci doar pentru „unii”!”, a transmis președintele Forței Drepte Constanța, deputatul Bogdan Bola.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.