Se apropie Sărbătorile de Iarnă: Majoritatea românilor optează pentru sejururi la munte, în străinătate sau țări exotice

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar românii își fac deja planuri pentru vacanța de iarnă. Puțini sunt cei care rămân în orașe, căci majoritatea optează pentru sejururi la munte, în străinătate sau în țări exotice. Traian Bădulescu, consultant în turism și purtătorul de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a explicat pentru Ziare.com că peste jumătate dintre români rămân în țară în timpul perioadei sărbătorilor de iarnă și, că în ciuda diverselor legende, prețurile sunt unele accesibile pentru toate buzunarele.
„În România e o legendă că e foarte scump totul. Nu e adevărat. Sunt pachete turistice de Crăciun de exemplu începând de la 400 de euro de familie, pe cameră. Se ajunge la 3.000-3.500 de euro la câteva hoteluri: Poiana Brașov, Predeal, unde ai și cină festivă de Revelion, ai încă o petrecere următoarea noapte, cu artiști precum Loredana sau Delia. Și în București ai plăti la un hotel de top cu Delia sau Loredana vreo 200 de euro de persoană doar să îți faci Revelionul. Oricum, ponderea e cam jumătate din turiști rămân în România, de sărbători, sau chiar puțin peste jumătate, iar ceilalți pleacă în destinații externe. Se vede o cerere mare pe destinațiile externe, e normal, nu mai sunt restricții și românii care își permit doresc să călătorească”, a precizat Traian Bădulescu.
Pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă pornesc de la 400 de euro.
„Cele mai accesibile destinații sunt România, Bulgaria, Grecia, Turcia. Sunt cele mai accesibile ca preț pentru că și transportul costă puțin. În Bulgaria sunt pachete turistice de familie care pornesc de la 400-500 de euro, în stațiunile montane, cum ar fi Bansko sau Boroveț. La acest preț vorbim de trei stele, cu mic dejun, fără să includă cina festivă. Mai sunt pachete accesibile în Istanbul, Antalya, Atena, Salonic. Bine, nu mai e de plajă, dar tocmai, fiind extrasezon, costă mult mai puțin, poate să plătească o familie și undeva între 500 și 1.000 de euro, în funcție de hotel. Bine, se poate și peste 2.000 de euro dacă e hotel de 5 stele. În Antalya și la hotelurile de top sunt acum prețuri mult mai mici decât vara. Unde dai vara 3.000-4.000 de euro, acum dai 1.500 – 2.000, cu tot cu zbor”, a adăugat consultantul în turism.
Unii români aleg să își petreacă vacanțele de Crăciun în capitale europene, unde prețurile sunt accesibile iar târgurile de Crăciun mai spectaculoase decât în România.
„Pe capitale europene avem Viena, Praga, Budapesta, Istanbul, care e și aproape, doar o oră de zbor, și are prețuri pentru toate buzunarele, apoi Italia, cu Roma, Milano, Germania cu Berlin, Munchen, pentru că sunt foarte multe târguri de Crăciun frumoase în Germania. Nu uităm nici de Barcelona sau Lisabona. În general turiștii merg unde au curse directe”, a explicat Traian Bădulescu.
Postul Crăciunului, mai scump decât în trecut
Marți, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, iar cei care îl vor ține complet, vreme de mai bine de o lună, vor scoate din buzunar sume mai mari de bani decât au făcut-o în anii precedenți. Alimentele de origine vegetală s-au scumpit considerabil în ultima vreme, iar asta se va resimți la coșul de cumpărături în perioada Postului, potrivit Antena 3. Timp de șase săptămâni, credincioșii care țin postul Crăciunului vor fi nevoiți să scoată din buzunar sume mai mari pentru alimentele de origine vegană decât au făcut-o în dățile trecute. Cartofii, alimentul cel mai întâlnit în post, a cunoscut o scumpire semnificativă.
Cei de la Institutul Național de Statistică (INS) au făcut o analiză de piață, pentru a vedea cum au evoluat prețurile în decurs de un an, comparativ cu luna octombrie a anului trecut. Cartofii sunt cei mai scumpi, dat fiind faptul că aici s-a înregistrat o creștere și cu 40%, însă și pentru alte alimente s-au înregistrat creșteri de prețuri semnificative. Mălaiul și făina s-au scumpit și ele cu 34%. În zilele cu dezlegare la pește, va trebui să scoatem din buzunar și cu 20% mai mult. Spre exemplu, potrivit sursei citate anterior, în Piața Obor din Capitală cartofii sunt cu 4 lei, ceapă cu 6 lei sau 5 lei. În cazul ardeilor iuți, aceștia sunt acum 20 de lei kilogramul, ardeiul gras 10 lei/kg, ardeiul capia la fel, 10 lei/kg. Roșiile costă în această perioadă între 12 -15 lei/kilogram, iar castraveții în jur de 10 lei/kilogram.
Sfaturile specialistului pentru cei care țin Postul: Cum eviți să te îngrași
Marți, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, iar cei care îl vor ține complet, vreme de mai bine de o lună, au nevoie de câtvea sfaturi înaintea acestei perioade, pentru a nu-și pune în pericol sănătatea. Postul Crăciunului începe la jumătatea lunii noiembrie 2022 și va ține vreme de șase săptămâni, până pe data de 24 decembrie 2022. Postul negru înseamnă abstinență de la mâncare și alte plăceri. Specialiștii din domeniul medical trag un semnal de alarmă și atrag atenția asupra riscurilor la care se expun persoanele care aleg să țină post negru, notează dcnews.ro.
„Postul religios face parte din cultura fiecărei populații în parte. Românii au postul de miercuri și vineri, dar toate popoarele au o formă de post. Dacă noi avem o stare bună de sănătate, ceea ce nu este cazul pentru majoritatea românilor, și alegem să ținem post, nu se va întâmpla nimic în defavoarea noastră în cazul în care știm să trecem corect de la alimentația de dulce, la alimentația de post, iar mai apoi să facem trecerea de la alimentația de post, la alimentația de dulce. Sunt multe persoane obeze sau cu patologii metabolice care aleg să țină postul religios neînțelegând că își pun sănătatea în pericol. Proteina de origine animală vs. proteina de origine vegetală sunt diferite. Proteina de origine animală este o proteină completă, iar cea de origine vegetală este una incompletă”, a explicat dr. Florin Ioan Bălănică, potrivit sursei menționate anterior.
„În egală măsură, pregătirea pentru post presupune să am mâncarea potrivită. Ce facem noi românii? Vrem să ținem post, suntem foarte ocupați, nu acordăm atenție prevenției și, în momentul în care luăm această decizie, în jurul nostru avem covrigul, cartoful prăjit, piure, orez, zacusca, lucruri bogate în carbohidrați și amidon sau lucruri bogate în grăsime pe care le vom consuma în cantitate mare pentru nu sunt sub nicio formă sățioase. Proteina de origine animală este sățioasă. Proteina de origine vegetală nu este sățioasă. Trebuie să consumăm volume mari și foarte des. Cea mai mare parte a persoanelor care țin post iau în greutate în perioada postului. Trebuie să ținem cont de trei criterii în momentul în care dorim să ținem postul religios: trecerea de la dulce, la post, trecerea de la de post la dulce, iar atunci când ne hotărâm să ținem post trebuie să ne pregătim alimentele potrivite, să le preparăm în casă și să avem alegerile potrivite care să conțină proteină și nu preponderant carbohidrați și grăsime care ne vor face să luăm în greutate”, a adăugat acesta.
Ce persoane nu ar trebui să țină post negru
- persoanele cu diabet zaharat de tip 1
- persoanele cu tensiune arterială scăzută
- cei care sunt subponderali sau au antecedente de tulburări de alimentație
- femeile care sunt gravide, care alăptează, încearcă să conceapă, sau au un istoric de amenoree
- cei care iau anumite medicamente, cum ar fi insulină, tensiunea arterială, diluanții sângelui și medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene



