Se anunță noapte grea la BEC: Garduri montate pentru protestul lui Șoșoacă. Se cere dosar penal pentru apologia adusă Mișcării Legionare

protest

Reprezentanții Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România cer sesizarea Parlametului European în vederea ridicării imunității parlamentare a eurodeputatei Diana Șoșoacă, după ce aceasta, într-un video postat pe YouTube sâmbătă noaptea, a exclamat: „Trăiască Legiunea și Căpitanul, Omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum”.

Solicităm Președintelui României, Prim Ministrului României și Procurorului General al României să sesizeze Parlamentul European și să solicite ridicarea imunității parlamentare a dnei Diana Șoșoacă care aproape zi de zi, afișează mesaje publice cu un adânc caracter antisemit și negaționist, mesaje care încalcă în mod repetat și flagrant legislația adoptată de România, pentru combaterea Antisemitismului și a negării Holocaustului cât și promovarea mesajelor pro-legionare. Incitarea la ură împotriva cetățenilor români de etnie mozaică, acuzațiile false conform cărora evreii sunt responsabili pentru moartea a 800.000 de români, acuzații lansate fără nici o rușine de la pupitrul Parlamentului României, zecile de mesaje rasiste lansate și distribuite în spațiul public prin intermediul platformelor sociale, asupra cărora nici o autoritate nu exercită nici un control, crează o realitate care contrazice orice și toate declarațiile politice menite să convingă comunitatea internațională că în România, antisemitismul și negationismul sunt fenomene marginale care sunt combătute în mod eficient și cu celeritate”, se arată într-o postare pe Facebook a Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului.

Eurodeputata Diana Șoșoacă ar putea fi urmărită penal din cauza declarațiilor cu caracter antisemit făcute după hotărârea CCR. Într-o declarație pentru stiripesurse.ro, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, precizează că nu există sesizări cu privire la Șoșoacă și oricum competența nu ar aparține CNCD.

„Nu există nicio sesizare sau autosesizare. Sunt mai multe declarații ale doamnei Șoșoacă care din punctul meu de vedere pot să atragă în discuție o posibilă răspundere penală. Asta nu e de competența CNCD, ci de competența organelor de urmărire penală. Am văzut în presă declarațiile de la depunerea candidaturii, mai există o declarație înregistrată tot legală de legionari, Căpitan și evrei. Avem legislație care sancționează și contravențional, și penal. Dacă va exista o plângere penală sau o sesizare din oficiu, fiind europarlamentar, trebuie solicitată ridicarea imunității de la Parlamentul European. Dacă se sancționează contravențional, nu CNCD e competent”, a declarat președintle CNCD.

Eurodeputata Diana Șoșoacă ar putea fi urmărită penal din cauza declarațiilor cu caracter antisemit făcute după hotărârea CCR. Într-o declarație pentru stiripesurse.ro, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, precizează că nu există sesizări cu privire la Șoșoacă și oricum competența nu ar aparține CNCD.

„Nu există nicio sesizare sau autosesizare. Sunt mai multe declarații ale doamnei Șoșoacă care din punctul meu de vedere pot să atragă în discuție o posibilă răspundere penală. Asta nu e de competența CNCD, ci de competența organelor de urmărire penală. Am văzut în presă declarațiile de la depunerea candidaturii, mai există o declarație înregistrată tot legală de legionari, Căpitan și evrei. Avem legislație care sancționează și contravențional, și penal. Dacă va exista o plângere penală sau o sesizare din oficiu, fiind europarlamentar, trebuie solicitată ridicarea imunității de la Parlamentul European. Dacă se sancționează contravențional, nu CNCD e competent”, a declarat președintele CNCD.

Potrivit art. 5 al Ordonanței de urgență nr. 31/2002, „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.”

De asemenea, potrivit art. 3 al Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, „fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Curtea Constituțională a României a invalidat, sâmbătă seară, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, după o contestație făcută de Amalia Bellantoni, fosta președintă a SOS Călărași. Hotărârea CCR este definitivă, în acest moment Diana Șoșoacă fiind exclusă din cursa prezidențială. Sâmbătă seară, după decizia CCR, Șoșoacă a lansat o serie de mesaje publice cu tentă antisemită și de promovare a legionarismului. „Nu pot să spun decât trăiască legiunea și Căpitanul care au fost omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum. Rușine tuturor”, a spus Diana Șoșoacă, într-un live susținut pe contul de socializare al prietenului său, Luis Lazarus.

S-au montat garduri de protecție în fața sediului BEC

În faţa sediului BEC au fost montate garduri de protecție, după ce Diana Şoşoacă şi-a anunţat prezenţa, ea urmând să vină însoţită Biroul Electoral Central şi de câteva zeci de susţinători. Astăzi, BEC se va pronunţa în privinţa noii candidaturi a Dianei Şoşoacă. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale, iar duminică, la ora 18,00, BEC va lua în discuţie această solicitare şi va da un răspuns.

Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura sâmbătă, la 23,50. Termenul de depunere a candidaturilor a expirat azi-noapte, la ora 24,00, iar dânsa a depus la 23,50, deci în termen. Nu a mai depus semnăturile, a depus dosarul de candidatură fără semnături. Biroul Electoral Central se pronunţă în 24 de ore asupra candidaturilor, iar astăzi, la ora 18,00, BEC se va pronunţa pe candidatura lui Ludovic Orban, care a fost depusă ieri după-masă, spre seară, şi pe a Dianei Şoşoacă. După şedinţă, BEC va da un comunicat de presă”, a declarat Greblă pentru Agerpres.

Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate de două persoane şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile prezidenţiale. Peste două zile se încheie termenul de depunere a contestațiilor față de candidaturile înscrise la BEC pentru alegerile prezidențiale. După această perioadă, candidaturile care nu sunt invalidate de Curtea Constituțională vor rămâne oficiale.

Protestul organizat în fața sediului CCR de partidul SOS România, condus de Diana Șoșoacă, a adus în prim-plan o imagine neașteptată: Tudor Ionescu, liderul organizației extremiste Noua Dreaptă, a fost prezent la eveniment purtând o vestă a partidului SOS.

Președintele Noua Dreaptă a purtat vestă cu însemnele partidului SOS România

Protestul organizat în fața sediului CCR de partidul SOS România, condus de Diana Șoșoacă, a adus în prim-plan o imagine neașteptată: Tudor Ionescu, liderul organizației extremiste Noua Dreaptă, a fost prezent la eveniment purtând o vestă a partidului SOS. Sâmbătă seară, după decizia CCR, Șoșoacă a lansat o serie de mesaje publice cu tentă antisemită și de promovare a legionarismului. „Nu pot să spun decât trăiască legiunea și Căpitanul care au fost omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum. Rușine tuturor”, a spus Diana Șoșoacă, într-un live susținut pe contul de socializare al prietenului său, Luis Lazarus.

Noua Dreaptă, organizația lui Tudor Ionescu, a fost implicată și ea, de-a lungul anilor, în acțiuni similare, fiind cunoscută pentru legături cu grupări radicale și pentru promovarea ideologiilor de extremă dreapta. Curtea Constituțională a României a invalidat, sâmbătă seară, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, după o contestație făcută de Amalia Bellantoni, fosta președintă a SOS Călărași. Hotărârea CCR este definitivă, în acest moment Diana Șoșoacă fiind exclusă din cursa prezidențială.

„Dacă e nevoie depun altă contestație la CCR”

Amalia Bellantoni, autoarea uneia dintre contestațiile depuse la CCR împotriva candidaturii prezidențiale a Dianei Șoșoacă, a explicat motivația demersului său, care a eliminat-o din competiție pe șefa formațiunii S.O.S. România. Ea a comentat noul demers făcut de șefa formațiunii S.O.S. România, care și-a depus, din nou, dosarul de candidatură la BEC, după ce candidatura i-a fost invalidată de Curtea Constituțională.

Este o situație hilară, în care un avocat, un absolvent al Facultății de Drept, trece peste decizia Curții Constituționale (…) Nu înțeleg cum Diana Iovanovici Șoșoacă, prin situația ei, repet, de senator ales de către români, de eurodeputat, în continuare nu respectă legea și face chiar o incitare la violență și la insubordonare constituțională. Eu zic întâi să așteptăm decizia BEC, dar consider că Biroul Electoral Central nu va putea să treacă peste o decizie a Curții Constituționale. Și dacă, Doamne ferește, se va întâmpla acest lucru, va fi un caz istoric, nu numai în jurisprudența României ci și la nivel european, chiar internațional. Dacă, totuși, se va întâmpla acest lucru, evident că voi merge să depună o contestație nouă. Vă dați seama de situația penibilă în care se află această individă, sper în curând să o putem numi chiar inculpată. O situația în care induce în eroare instituțiile statului, în care, efectiv, ia la mișto tot ce înseamnă sentințe judecătorești, sentințe ale Curții Constituțională”, a spus Amalia Belantoni la Antena 3 CNN.

Această luptă a mea dureză de mai bine de trei luni, timp în care am depus plângeri peste plângeri la DNA, DIICOT, la Direcția Antifraudă, Autoritatea Electorală Permanentă, la toate instituțiile statului care au această calitate, de a o cerceta. Vom face chiar o petiție în sensul acesta, pentru a i se ridica imunitatea europarlamentară. Pentru că Diana Iovanovici Șoșoacă și-a făcut un partid în vederea folosirii lui ca și persoană fizică”, a mai spus Bellantoni.

Amalia Bellantoni a figurat pe listele S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din acest an, la poziția 12 a listei partidului. Totodată, ea a fost și candidata formațiuni la funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași. După alegerile din luna iunie, a fost exclusă din partid. Cariera profesională a Amaliei Bellantoni a început într-un domeniu complet diferit de cel politic. Ea a lucrat ca stewardesă pentru mai multe companii aeriene, o profesie la care a renunțat după ce l-a cunoscut pe soțul ei, italianul Domenico Bellantoni.

Împreună, cei doi au deschis un restaurant în București, în care Domenico a preluat rolul de bucătar, iar Amalia s-a ocupat de partea administrativă. Deși cariera ei de la acel moment părea să fie orientată către afaceri, Bellantoni a găsit o nouă direcție de expunere publică prin participarea la emisiunea culinară „Chefi la cuțite”. Această participare a catapultat-o în atenția publicului, aducându-i invitații în alte emisiuni mondene.

După o carieră mediatică promițătoare, Amalia Bellantoni a ales să se implice în politică. Ea s-a înscris în partidul SOS România, condus de Diana Șoșoacă, devenind rapid un membru activ.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *