Salariu de parlamentar: Peste 2.000 de euro pe lună, sumă forfetară de 1.500 de euro, transport gratuit și diurnă de 400 de lei/zi

Salariu de peste 2.000 de euro pe lună, transport gratuit și diurnă de 400 de lei/zi. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile de care se bucură senatorii și deputații din România. Salariul de bază pentru senatori și deputați este de 18.720 de lei brut pe lună, iar liderii de grup încasează în plus circa 2.000 de lei. Cele mai mari salarii le au președinții celor două Camere, ei încasează aproape 24.000 de lei brut pe lună, adică peste 13.000 de lei net. Şi pentru că nu este de ajuns, la începutul anului trecut senatorii şi deputaţii și-au majorat sumele forfetare cu aproape 1.500€.

Nu e o majorare propriu-zisă de salarii, ci o sumă pe care o au la dispoziție pentru a-și finanța activitatea lunară cu tot ce implică ea – de la cheltuielile de cazare, masă și pentru amenajarea biroului, la plata propriului site și a angajaţilor. Astfel, fiecare parlamentar ajunge să ne coste 35.000 de lei – sunt bani pe care aleșîi ii pot cheltui după bunul plac, mai ales că potrivit legii 50% din suma forfetară nu trebuie justificată.

Majorarea vine în contextul în care deja veniturile parlamentarilor erau la un nivel asemănător cu cel al statelor bogate din Europa. Deşi România este a două cea mai săracă ţară din UE. Lunar – sub formă de indemnizație și sume forfetare – un parlamentar din România dispune de circa 11.500 de euro. Mai mult decât un parlamentar britanic, de exemplu, care câştigă aproape 8.000 de euro.

Un deputat sau un senator francez câştigă maximum 9780 de euro pe lună – dacă are acumulare mai multe mandate şi funcţii. Senatorii italieni peste 14.600 de euro lunar, în timp ce deputaţii – 14.000 de euro. În Suedia, un parlamentar câştigă aproape 6.300 de euro. Aşadar, mai puţin decât omologul său român.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *