S-a desumflat valu`: Împăratu` Mitroi se roagă de șefii de birouri din Consiliul Județean să nu îi facă plângeri penale. „Vreau să dormim liniștiți”

mitroi 1

Florin Mitroi (PNL) și-a preluat ieri mandatul de președinte al Consiliului Județean Constanța. După o vară întreagă în care s-a umflat inclusiv la partidul care l-a pus pe această funcție și le-a transmis angajaților din CJC că îi va trece prin sabie, astăzi, la o ședință cu aceștia, s-a… desumflat total. Mitroi și-a prezentat azi la sediul instituției o parte din echipa cu care își preia mandatul și, cu acest prilej, a explicat public faptul că „vreau să dorm liniștit”, prin urmare fostul primar de la Valu lui Traian a arătat că revoluțiile și răzbunările anunțate sunt ca și uitate, încă din prima zi:

„Eu vreau să dormiți bine, și dumneavoastră și eu. Știți foarte bine, sunt 2-3-5, unii acum 7 ani, 14 ani, care unii au făcut pușcărie, alții sunt cercetați, alții sunt suspendați și… știți de ce? Pentru că cineva din serviciu, un șefuleț, face el pe deșteptul. Vreau să încheiem lucrurile astea. Se vor încheia! Cu voia sau fără voia lor, le voi rezolva eu. Dacă ele nu se închid începând de astăzi sau dacă știți lucruri, eu nu merg înapoi, merg numai înainte. Nu fac rău, nu am făcut în viața mea o plângere penală, nu am dat în viața mea o amendă la un om. Dacă mă cert cu cineva de aici, eu nu dorm diseară. Mă gândesc că ai copii, ai probleme și nu vreau să mă dau mai puternic sau mai deștept decât cineva de aici. (…) Nu sunt Dumnezeu, sunt un om normal, mi-am asumat o responsabilitate și vreau să fac treabă, nu vreau să fac politică. Eu nu am impus niciodată vreunui salariat să mă voteze, nu am impus niciodată la gospodării comunale cum avem noi la Valu să îmi facă campanie, ba veneau ei la mine să mă roage să mă ajute”, a spus Mitroi.

Echipa Mitroi este formată din Daniela Șerban, administrator public și, din septembrie a.c., președintele Consiliului de Administrație al Drumuri Județene SA; Ionela Costache, director cabinet; Răzvan Filipescu -propus a fi numit vicepreședinte al CJC; Gianina Topolov, director adjunct la Agenția de Dezvoltare și Investiții; Stelian Budeș, consilier personal; Raluca Vericeanu, consilier personal pe sănătate ș.a.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu