Rusia: „Prelungirea acordului pe cereale la Marea Neagră e complicată!”

Negocierile în vederea unei prelungiri a Acordului de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră, care expiră la 18 martie, sunt „complicate”, apreciază ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, relatează AFP. Clauzele acordului de pe urma cărora Rusia ar trebui să profite „nu sunt deloc aplicate”, acuză Lavrov.

Dacă acordul este aplicat doar pe jumătate, atunci problema prelungirii lui devine mai degrabă complicată”, ameninţă el. Acest acord cerealier, considerat vital în aprovizionarea alimentară mondială, expiră la 18 martie.

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a referit, într-un mesaj transmis la finele lunii februarie, la exportul cerealelor ucrainene pe cale maritimă, arătând că Rusia i-a pus sistematic piedici, iar Ucraina nu s-a putut folosi de această facilitate la capacitate maximă, aspect pe care partenerii Kievului îl cunosc, a subliniat liderul ucrainean. Declaraţiile lui intervin în condiţiile în care acordul ar trebui reînnoit luna viitoare, iar ONU a semnalat deja că sunt dificultăţi în acest sens, scrie news.ro.

Iniţiativa noastră privind exportul de cereale funcţionează de şapte luni. În acest timp, 43 de ţări au primit deja mai mult de 22 de milioane de tone de alimente prin intermediul exporturilor noastre maritime. Aceasta este o contribuţie semnificativă a Ucrainei la securitatea alimentară globală şi la stabilizarea pieţei alimentare globale.Dacă nu ar fi existat această iniţiativă a noastră, din păcate, ne-am fi confruntat cu haos politic şi social în unele ţări din Africa şi Asia, iar criza costului vieţii cu care s-au confruntat diferite naţiuni anul trecut ar fi fost mult mai acută”, a arătat preşedintele Volodimir Zelenski în mesajul transmis miercuri seară.

ONU și Ucraina solicită prelungirea acordului cerealier cu Rusia

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, au lansat miercuri un apel la extinderea acordului cu Rusia referitor la exportul de cereale prin Marea Neagră.

„Astăzi, suntem interesați să ne asigurăm că nu există foamete în lume. Iar politica noastră este de a continua funcționarea >”, a declarant Zelenski pentru discuții la Kiev. Acordul, negociat de ONU și Turcia în luna iulie a anului trecut și prelungit în noiembrie, urmează să expire pe 18 martie, relatează Calea Europeană.

„Doresc să subliniez importanța critică a prelungirii Inițiativei privind cerealele din Marea Neagră la 18 martie și a eforturilor de a crea condițiile care să permită utilizarea la maximum a infrastructurilor de export prin Marea Neagră, în conformitate cu obiectivele inițiativei. Exporturile de alimente și îngrășăminte ucrainene precum și cele rusești sunt esențiale pentru securitatea alimentară globală și pentru prețurile alimentelor”, a declarat oficialul ONU.

Aproximativ 23 de milioane de tone de produse cerealiere ucrainene au fost transportate prin intermediul acestui acord, de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Deși Occidentul a impus sancțiuni Rusiei începând cu februarie 2022, au fost prevăzute scutiri pentru alimente și îngrășăminte.

Kremlinul acuză însă și sancțiuni „ascunse” asupra oligarhilor din domeniul îngrășămintelor sau a principalei bănci agricole a Rusiei care ar fi afectat exporturile de îngrășăminte și alimente.

Rusia a amenințat la reluarea acordului din noiembrie că se va retrage dacă nu se renunță la aceste sancțiuni iar acum dorește ca exporturile sale agricole și îngrășămintele să fie incluse în acordul privind cerealele, ca o condiție pentru reînnoirea acestuia. Potrivit datelor ONU, China, Spania și Turcia au primit cea mai mare parte a transporturilor de cereale în cadrul acordului – dar o parte din grâul livrat în Turcia este procesat acolo și reexportat în țări precum Irak și Sudan sau vândut Programului alimentar mondial al ONU și distribuit ca ajutor de hrană statelor sărace.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *