Rusia, despre trupele staționate în Transnistria: „Moldova denaturează problema. Există risc de ESCALADARE a situației”

Rusia amenință, din nou, R. Moldova cu războiul. Vitali Treapțîn, reprezentant special al ministerului rus de Externe, a declarat în cadrul unui interviu pentru RIA Novosti că orice tentativă de soluționare armată a problemei transnistrene va avea consecințe negative serioase. El a mai acuzat Chișinăul că evită să iasă la dialog constructiv cu Tiraspolul, fapt care crește probabilitatea „dezghețării” conflictului de pe Nistru.

„Desigur că există un pericol de escaladare a conflictului. În perioada aprilie-iunie, în Transnistria au fost comise o serie de acte teroriste, ale căror urme, după cum a descoperit Tiraspolul, duc în Ucraina. Simt că ambele părți sunt conștiente de pericolele unui scenariu ”fierbinte”, o ”dezghețare” a conflictului. Este important ca și actorii externi, în primul rând țările vecine, să realizeze acest lucru. În ceea ce privește modul de a evita o escaladare, principala soluție este dialogul… Din nefericire, speranțele că de data aceasta partea moldovenească va avea o reacție constructivă la solicitarea Tiraspolului de a discuta nu au fost justificate” a declarat Treapițîn, conform deschide.md.

El a menționat că o posibilă tentativă a Chișinăului de a soluționa conflictul transnistrean cu ajutorul NATO ar avea consecințe negative serioase.

Discuțiile despre posibila militarizare a Moldovei și apropierea acesteia de NATO, în ciuda statutului de neutralitate, sunt alarmante… Metodele de presiune economică asupra Transnistriei și-au arătat deja ineficiența, dar duc procesul de reglementare într-un impas. Încercările de a rezolva problema transnistreană prin forța armelor, în special cu ajutorul trupelor NATO, ar avea cele mai grave consecințe negative pentru țară și regiune” a declarat oficialul rus.

Treapițîn a reiterat poziția Moscovei cu privire la formatul de negociere 5+2, afirmând că acesta nu are alternativă și că este singurul mecanism prin care se caută o soluție pașnică și cuprinzătoare a acestui conflict. În context, el a reiterat necesitatea creșterii dinamicii dialogului bilateral între Chișinău și Tiraspol. Anterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că orice atac asupra militarilor ruși staționați ilegal în stânga Nistrului va reprezenta un atac asupra Federației Ruse.

Tot șeful „diplomației” ruse a menționat că Moscova va face totul pentru a proteja interesele populației rusofone din R. Moldova, iar autoritățile de la Chișinău ar evita un dialog direct cu Tiraspolul pentru că și-ar dori soluționarea conflictului pe altă cale decât cea diplomatică. Totodată, amintim că, la mijlocul lunii trecute, așa zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, i-a transmis o nouă scrisoare președintelui Maia Sandu, în care o invită la negocieri privind soluționarea conflictului transnistrean. Reprezentanții președinției au declarat că vor oferi un răspuns după ce o vor examina.

Prezența trupelor rusești pe malul stâng al Nistrului „în cadrul operațiunii de menținere a păcii și de protecție a depozitelor de muniții” de la Colbasna este o consecință a unei probleme nerezolvate, nu o cauză a acesteia, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe a Federației Ruse, Maria Zaharova, în contextul declarațiilor autorităților de la Chișinău despre reglementarea transnistreană.

După ce ministrul Afacerilor Externe de la Moscova a declarat joi, 1 septembrie, că „orice acțiune care ar putea amenința securitatea forțelor ruse de menținere a păcii” din regiunea transnistreană va fi considerată „un atac la adresa Rusiei”, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a R. Moldova a afirmat că „Chișinăul, la fel ca întotdeauna, reiterează atașamentul pentru metodele pașnice, diplomatice și bazate pe dialog atât pentru reintegrarea țării, cât și în dialogul cu Federația Rusă privind retragerea trupelor ruse staționate ilegal pe teritoriul țării noastre”, transmite zgd.md.

Din păcate, astfel de asigurări din partea autorităților moldovenești, inclusiv la cel mai înalt nivel, denaturează esența problemei transnistrene (…). Blocajul actual în reglementarea transnistreană poate fi explicat prin cu totul altceva – și anume, lipsa persistentă de dorință a Chișinăului, sub diferite pretexte, de a răspunde pozitiv la apelurile repetate ale Tiraspolului de a începe negocieri substanțiale privind principiile unei reglementări pașnice și cuprinzătoare a conflictului de pe Nistru”, a spus Zaharova.

Președinta Maia Sandu a declarat recent în cadrul unei emisiuni că autoritățile își doresc „rezolvarea conflictului transnistrean doar pe cale pașnică, diplomatică”.

În legătură cu recentele declarații ale ministrului rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, privind situația din R. Moldova, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a reamintit părții ruse că legislația R. Moldova garantează drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Totodată, pentru clarificarea celor expuse de către șeful diplomației ruse și exprimarea poziției autorităților de la Chișinău, ministrul de externe, Nicu Popescu, a dispus convocarea la MAEIE în cursul zilei de joi, 1 septembrie, a ambasadorului Rusiei în R. Moldova, Oleg Vasnețov. Potrivit MAEIE, vorbitorilor de limbă rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară și ai altor minorități etnice le sunt respectate drepturile în conformitate cu principiile democratice, iar în cazul vorbitorilor de limba rusă menționați în declarație, nu au fost semnalate la instituțiile abilitate în țara noastră încălcări ale drepturilor acestora.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *