Românii fac BANI din voucherele de vacanță! Ministerul Turismului anunță CONTROALE în perioada următoare

Vânzarea voucherelor de vacanță a devenit noua afacere a românilor. Deși e ilegal, zeci de persoane își dau tichetele pe internet, în schimbul unor bani cash. Pare să nu-i intereseze că ar putea plăti amenzi usturătoare. De asemenea, și mulți proprietari de hoteluri ignoră riscurile și închid ochii atunci când le vin turiști cu vouchere de la alte persoane. Ministerul Turismului va începe controale amănunțite în următoarea perioadă, iar cei prinși că încalcă legea, vor plăti. Aceste tichete se dau în special bugetarilor, însă și firmele private le pot da angajaților, în schimbul unor facilități fiscale, transmite Digi24.ro.

Andreea Crăciunescu, jurnalist Digi24: Am gasit pe internet mai multe persoane care își vând voucherele de vacanță. Să vedem cum decurge discuția cu unul dintre vânzători.

– Aaaa… da, da. Da, e de actualitate. Ce preț îmi dați?

– Cât ați dori să luați pe el? – Cel puțin 11. 1.100 de lei.

– E card, îl descărcați. – Cardul rămâne la titular.

– Eu am mai făcut așa, dar dânsul venea cu aparat și îmi descărca banii de pe el. Mă întâlneam cu dânsul… că vindeam de la mai mulți colegi! Și avea un aparat și îmi lua banul de pe card. Îmi dădea el banul și își lua 14 milioane 500.

– Credeți că există vreo problemă că nu este cardul meu, că nu sunt banii pe numele meu?

– Nu, că vă dau eu copie. Da, da. Așa făceam. Dădeam copie după buletin, trăgea bani de pe el. Eu nu merg în vacanță și prefer să le vând.

– Eu am tichetele de vacanță ale prietenului meu. Voiam să le folosesc eu, se poate?

– Da, se poate, dar să aveți o copie a dânsului. O copie după buletin.

– Deci așa pot veni cu cardul. -Da, să fac factura. El nu trebuie să fie cu voi, dar fac factura pe el că sunt voucherele lui. Mai departe, am sunat la un hotel, să vedem dacă e posibil să îți faci vacanța cu tichetele altcuiva.

La hotel, dacă e posibil să îți faci vacanța cu tichetele altcuiva:

– Acceptați vouchere de vacanță? Eu am, dar sunt ale prietenului meu. Se poate?

– Da!

– Să le folosesc?

– Da, da. Ca să faceți rezervare, să îmi trimiteți un avans. Eu pot să vă iau de pe cardul de vacanță. Îmi trimiteți de acasă poza de pe card față verso și poza de pe buletinul prietenului dumneavoastră.

Astfel de practici sunt frecvente, deși cei care își vând voucherele riscă să aibă de plătit o amendă uriașă: 26.600 de lei. Pentru angajații hotelurilor, sancțiunea maximă e la jumătate. Dumitru Luca, președinte ANAT: „Imaginația românului nu cunoaște margini. Pe lângă amendă, riscă cu licența respectivă. Avem o situație din care nu câștigă nimeni, toată lumea pierde. Chiar dacă mai multe persoane merg pe aceeași valoare a unui voucher, obligatoriu între ele trebuie să fie și titularul. Ce și-ar dori mulți români e ca aceste vouchere, al căror scop e să sprijine turismul intern, să poată fi folosite în străinătate. De preferat, în Bulgaria sau Grecia. Ministerul Turismului e instituția care ar trebui să verifice că tichetele de vacanță sunt folosite conform legii. Până acum, nimeni n-a fost amendat pentru nereguli în privința acestor vouchere.”

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *