România semnează cu Lockheed Martin un contract de 600 milioane dolari, pentru instruirea piloților de F16

Screenshot 20251217 115528 Chrome

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a solicitat Parlamentului aprobarea prealabilă pentru semnarea Acordului-cadru de prestări servicii de instruire a personalului navigant în cadrul Centrului European de Instruire F-16 (EFTC), găzduit de România, între Ministerul Apărării Naționale (MApN) și compania Lockheed Martin. Românii nu se mai pot instrui în SUA, iar costul ajungea la 5,6 milioane dolari pentru un pilot. Valoarea Acordului-cadru, cu durata de 5 ani, a fost estimată, la 612,4 milioane dolari, fără TVA, iar Forțele Aeriene Române au nevoie de alți 70 de piloți de F-16.Potrivit prevederilor legale, Guvernul are obligația de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziție, în cazul în care valoarea estimată a contractului, fără TVA, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 100 milioane euro.

Solicitarea este adresată în contextul în care Având î n vedere că, la data de 03.11.2025, între Guvernul României reprezentat de MApN și Regatul Țărilor de Jos reprezentat de Ministerul Finanțelor, a fost încheiat contractul de transfer al dreptului de proprietate asupra celor 18 aeronave dislocate în România pentru… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu