„PNL pare să pună interesele de partid înaintea nevoilor românilor”, denunță marți deputatul social-democrat constănțean, Cristina Rizea. Parlamentarul a ajuns la capătul răbdării cu plânsetele liberalilor și le-a făcut o radiografie politică, susținând că PSD i-a scos pe aceștia din subsolul electoral, pentru a-i aduce unde nici nu visau vreodată. De altfel, Cristina Rizea nu se arată afectată de o eventuală ieșire a PNL din coaliția de guvernare:
„Se pare că PNL-ul s-a trezit brusc că nu le mai convine guvernarea alături de PSD. Tipic! E cineva surprins? După ce PSD-ul i-a ridicat de la 9% la 18% la alegerile europarlamentare și le-a deschis ușile Parlamentului European pentru oameni care nici nu visau vreodată să ajungă acolo, acum PNL-ul își dă seama că nu mai vrea să fie la guvernare cu PSD. E greu la muncă, e mai ușor la critică. Deși PNL are miniștri în actualul guvern, nu s-au remarcat cu rezultate notabile, ba chiar au blocat multe proiecte importante. Și acum, ca de obicei, încearcă să fugă cu coada între picioare, doar ca să critice PSD-ul după ce în ultimii ani, le-a convenit această coaliție. În loc să se gândească la stabilitatea de care țara noastră are nevoie, mai ales cu un război la graniță, PNL pare să pună interesele de partid înaintea nevoilor românilor. Au aruncat 2 milioane de euro pe panouri, ca să-l facă cunoscut pe Ciucă, și încă o avere pe o campanie de denigrare a colegilor de coaliție. Dar când e vorba de binele românilor, nu par să se gândească niciodată. Ne-am obișnuit deja cu această strategie: PNL să fugă din guvernare înainte de alegeri, doar ca să pozeze în marii salvatori ai țării. Vorba aia, „nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.” Sunt o grămadă de partide și partidulețe care pozează în salvatorii României, dar când trebuie să facă ceva concret, încep să dea din colț în colț”, a transmis deputata Rizea.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google