Ocupăm primele poziții în topul țărilor de proveniență a victimelor traficului de persoane. Rizea (PSD): „Trebuie să facem un efort cât de mic să contribuim la oprirea acestui fenomen”
Ziua Mondială Împotriva Traficului de Persoane a fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite cu scopul de a crește gradul de conștientizare a situației victimelor traficului de ființe umane și de a promova protecția drepturilor lor. Traficul de persoane reprezintă o amenințare majoră la adresa demnității și libertății fiecărei ființe umane, afectând milioane de persoane în întreaga lume, inclusiv în țara noastră.
La nivel mondial, mii de persoane sunt victime ale exploatării prin muncă, ale exploatării sexuale și altor forme de abuz. În ceea ce privește situația României, Raportul Departamentului de Stat al SUA, Trafficking in Persons 2024, evidențiază progresele semnificative realizate de România în combaterea traficului de persoane. Astfel, România se menține în Pilonul II, ceea ce arată că eforturile instituționale sunt vizibile, inclusiv pentru mediul internațional. Nu este însă suficient. Deputatul social-democrat constănțean Cristina Rizea consideră că „toți trebuie să luăm atitudine”:
„Este o realitate dureroasă că România se situează în primele poziții în topul țărilor de proveniență a victimelor traficului de persoane, în special în ceea ce privește exploatarea sexuală a femeilor. Nu este deloc o statistică pe care să o îmbrățișăm. Nu doar azi trebuie să dedicăm câteva momente nu doar pentru înțelegerea problemei, ci și pentru găsirea soluțiilor. Nu doar azi trebuie să ne amintim de victime. Nu doar azi trebuie să amintim de această luptă care nu se poate câștiga individual. Nu doar azi trebuie să ne unim forțele, să ne ridicăm vocile, să luăm atitudine și să facem tot ceea ce este posibil pentru a pune capăt traficului de persoane. Trebuie să fim umani și să facem un efort cât de mic să contribuim la oprirea acestui fenomen. Pentru că fiecare voce și acțiune contează”, a transmis deputata Rizea.