Rezultate șoc în Franța: Electoratul s-a sucit de la dreapta la stânga! Partidul lui le Pen cade SUB coaliția lui Macron
Un Exit-Poll realizat de Institutul Ifop, la închiderea urnelor în Franța, unde s-au desfășurat duminică turul doi al alegerilor parlamentare anticipate, indică rezultate șoc și o adevărată răsturnare de situație față de prima rundă.
Alianţa de stânga Noul Front Popular se află în frunte, în faţa coaliţiei preşedintelui Emmanuel Macron şi a extremei drepte, niciunul dintre aceste trei blocuri neobţinând majoritatea absolută în Parlament, potrivit primelor estimări ale institutelor de sondare.
Noul Front Popular este creditat cu 172 până la 215 deputaţi, potrivit proiecţiilor de locuri realizate de patru institute, care plasează „macroniştii” pe locul al doilea, cu 150 până la 180 de locuri. Rassemblement National (Partidul Adunării Naţionale), care era aşteptat să câştige alegerile, se află pe locul al treilea, cu 115 până la 155 de aleşi.