Relații tot mai tensionate între SUA și Ungaria. Viktor Orban REFUZĂ să ajute Ucraina, de teama unui „război mondial nuclear”

Guvernul ungar nu își va schimba poziția nici măcar sub presiunea americană, potrivit căreia viețile pot fi salvate doar cu o încetare a focului și cu pace. Astfel a reacţionat Gergely Gulyás la campania de afişe lansată de Ambasada americană la Budapesta. Şeful de Cabinet al premierului ungar a declarat: în ultimele zile, oamenii au putut vedea că acum nu opoziţia este cea care face campanie cu bani americani, ci direct Ambasada americană, ceea ce este neobişnuit mai ales în rândul aliaţilor. Cea mai mare problemă este că această campanie americană este o campanie pro-război, însă Ungaria este în continuare convinsă că pacea este un interes comun. Interesul comun este să se ajungă cât mai repede posibil la o încetare a focului şi să aibă loc negocieri de pace.
„Nu există presiuni diplomatice aliate sau chiar amicale cărora Ungaria să nu le reziste.Aşadar, scopul este ca toată lumea să înţeleagă că Guvernul ungar nu își va schimba poziția. Nici sub presiunea americană nu suntem dispuși să schimbăm poziţia noastă, potrivit căreia salvarea de vieți se poate face doar prin încetarea focului și prin pace”, a subliniat Gulyás, care a numit campania de afișe lansată de Statele Unite neobişnuită, mai ales în rândul aliaților, potrivit HIRADO.HU, scrie Rador.
„Din moment ce suntem aliați și avem o relaţie de prietenie cu Statele Unite, considerăm că este neobișnuit. Așadar, credem că până acum nu a fost un lucru obișnuit ca Ungaria să lanseze vreun fel de campanie în America, în special o campanie de afișe, dar nici pentru Statele Unite. Evident, este regretabil că această campanie de afişe se desfăşoară într-un mediu politic în care organizaţiile care au, în mod asumat, o legătură cu actuala administraţie democratică, au contribuit cu fonduri semnificative la campania opoziţiei ungare la alegerile parlamentare din 2022″, a mai afirmat oficialul ungar, care a adăugat: „Acest lucru nu este corect. În America – în comparaţie cu Ungaria – acest tip de comportament este interzis de legi care au consecinţe mult mai serioase. Este timpul să ajungem din urmă SUA„, a spus Gergely Gulyás.
Afişele uriaşe apărute în marile orașe ale țării fac paralele între revoluția maghiară din 1956 și situația actuală din Ucraina. Inscripția este aceeași: Ruşii, acasă! Potrivit textului de pe afiș, „poate fi pace în Ucraina când armata de ocupație rusă se retrage”.
Campania de afişe a fost lansată la solicitarea grupului-Facebook, numit Nyugati Pályán, şi a fost susţinut de Ambasada SUA la Budapesta. Omul lui Joe Biden, David Pressman, încearcă de luni de zile să determine Ungaria să-și schimbe poziția și să intre în războiul din Ucraina, scrie într-un articol portalul ungar Origo.
Autorul articolului amintește că de la sosirea ambasadorului american în Ungaria, anul trecut, acesta încearcă constant prin declaraţii pro-război să determine Guvernul ungar să susțină necondiționat poziția americană și să ajute ucrainenii cu transporturi de arme. Încă în luna octombrie anul trecut, ambasadorul american a amenințat, practic, Ungaria. După cum se ştie, Ungaria și Turcia nu au acceptat imediat aderarea Finlandei și Suediei la NATO.
Miercuri, premierul ungar a susținut din nou nevoia de pace pe pagina sa de socializare. În postarea sa, Viktor Orbán a scris: „Nu vom lăsa Ungaria să fie atrasă în război! Suntem de partea păcii”.
Poziția pro-pace a Guvernului ungar este confirmată și de cercetările efectuate de Institutul „Századvég” (Sfârşit de secol). Potrivit unui sondaj realizat recent, 91% dintre cetăţenii ungari cred că războiul ruso-ucrainean ar trebui să se încheie imediat, iar părțile ar trebui aduse la masa negocierilor. Este contrar intereselor Statelor Unite, ceea ce Guvernul ungar şi premierul Viktor Orbán reprezintă chiar înainte de izbucnirea războiului ruso-ucrainean, deoarece a votat pentru o Europă mai puternică și mai independentă, a declarat pentru Radio Kossuth din Budapesta József Horváth, consilier pentru politici de securitate al Centrului pentru Drepturi Fundamentale, în legătură cu presiunea americană.
József Horváth a subliniat că Europa trebuie să devină mai puternică, Europa trebuie să redevină o bază de putere independentă,și este evident că acest lucru nu este în interesul Statelor Unite, care ar dori ca Uniunea Europeană să sprijine politica externă americană ca un fel de vasal, a subliniat expertul în politica de securitate. József Horváth a amintit, totodată, în cadrul unei emisiuni difuzate de televiziunea publică ungară M1 că încercările de exercitare a unor presiuni sunt frecvente atunci când în SUA este la putere un guvern democratic. Un caz similar a existat şi la începutul anilor 2010, în timpul mandatului lui Hillary Clinton, a adăugat József Horváth.
Guvernul Ungariei a decis să îşi retragă reprezentanţii din IIB
Guvernul Ungariei a decis să îşi retragă reprezentanţii din Banca Internaţională de Investiţii (IIB), controlată de Rusia, şi va părăsi această instituţie, a anunţat joi Ministerul Dezvoltării Economice. relatează Reuters. La sfârşitul lunii ianuarie, Ungaria deţinea o participaţie de 25,27% din IIB, a doua cea mai mare participaţie după Rusia, cu 45,44%, potrivit site-ului băncii. Unul dintre reprezentanţii Ungariei la IIB a fost chiar ministrul dezvoltării economice, Marton Nagy, care a făcut parte din consiliul guvernatorilor. Decizia Ungariei vine la o zi după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva a trei înalţi oficiali ai IIB de la Budapesta: doi ruşi şi un cetăţean maghiar.
Washingtonul a declarat că Ungaria nu a ţinut seama de îngrijorările SUA exprimate cu privire la „platforma opacă a Kremlinului”, referire la banca ce şi-a mutat sediul de la Moscova la Budapesta în 2019 şi pe care SUA au acuzat-o că facilitează inclusiv spionajul. În ciuda faptului că a fost de acord să se retragă din bancă, Ungaria şi-a exprimat frustrarea că a fost forţată să facă acest lucru.
„Acceptăm şi înţelegem că reprezentăm poziţii diferite, dar nu înţelegem de ce este necesară presarea altor state pentru a le schimba pe ale lor”, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto, în cadrul unei conferinţe de presă. „Ungaria este un stat, prin urmare ar trebui să fie tratată ca atare, în loc să fie considerată o colonie”, a acuzat şeful diplomaţiei de la Budapesta.
Ungaria, membră a NATO şi a Uniunii Europene, a promovat legături bune cu Moscova din 2010, de când la putere a venit premierul naţionalist Viktor Orban, care a evitat să-l critice personal pe preşedintele Vladimir Putin, deşi a condamnat invazia Rusiei în Ucraina. Poziţia lui Orban a fost criticată de aliaţii americani şi europeni, iar SUA au cerut în mod repetat Ungariei să părăsească banca rusească. Republica Cehă, Polonia şi Slovacia şi-au finalizat deja retragerea din Banca Internaţională de Investiţii a Rusiei, în timp ce România va ieşi în iunie.
Pe de altă parte, potrivit Reuters, oficiali de rang înalt din Statele Unite, Europa şi Marea Britanie s-au întâlnit joi cu instituţii financiare pentru a le informa cu privire la eforturile Rusiei de a se sustrage sancţiunilor occidentale, a declarat un oficial de rang înalt al Trezoreriei americane. Întâlnirea a avut loc în marja reuniunilor de primăvară ale Băncii Mondiale şi ale Fondului Monetar Internaţional, în cadrul cărora oficiali de top ai serviciilor de informaţii americane au împărtăşit informaţii despre modul în care Rusia foloseşte agenţia sa de informaţii militare GRU şi Serviciul Federal de Securitate (FSB) pentru a încerca să eludeze sancţiunile şi controalele la export.
Washingtonul şi aliaţii săi îşi intensifică aplicarea sancţiunilor masive pe care le-au impus Rusiei şi iau măsuri drastice împotriva oricăror eforturi de evaziune, a declarat oficialul american, menţionând că Moscova se confruntă cu penurii critice de materiale necesare pentru a produce muniţie. Trezoreria americană a precizat că printre participanţii la întâlnire s-au numărat secretarul adjunct al Trezoreriei, Wally Adeyemo, comisarul european Mairead McGuinness şi directorul general al Trezoreriei britanice pentru finanţe internaţionale, Lindsey Whyte, alături de directorul adjunct al CIA, David Cohen, şi directorul adjunct al Serviciului Naţional de Informaţii, Morgan Muir.
„Oficialii au făcut schimb de informaţii despre cele mai importante bunuri căutate de armata rusă şi au subliniat faptul că Kremlinul a dat instrucţiuni serviciilor sale de informaţii să găsească modalităţi de a ocoli sancţiunile pentru a-şi reface stocurile grav epuizate”, a precizat Trezoreria SUA.
Washingtonul a impus miercuri sancţiuni pentru peste 120 de entităţi, inclusiv legate de compania energetică de stat rusă Rosatom şi firme cu sediul în ţări partenere precum Turcia, într-un semn de intensificare a aplicării legii. Sancţiunile, impuse de Trezorerie şi Departamentul de Stat, împreună cu Marea Britanie, au afectat entităţi şi persoane din peste 20 de state şi jurisdicţii, inclusiv o companie militară privată rusă, o firmă cu sediul în China şi o banca deţinută de ruşi în Ungaria.
Washingtonul lucrează, de asemenea, în strânsă colaborare cu autorităţile din Elveţia, un important centru bancar global, care a precizat că nu doreşte să fie văzută ca un paradis pentru evitarea sancţiunilor impuse Rusiei, a declarat oficialul citat de Reuters. „Speranţa mea este că în următoarele săptămâni vom avea anunţuri în ceea ce priveşte modul în care vom aprofunda şi mai mult acest parteneriat”, a adăugat oficialul.
Cel mai înalt oficial al Trezoreriei în domeniul sancţiunilor, subsecretarul Brian Nelson, va vizita Elveţia săptămâna viitoare pentru a discuta noi măsuri de combatere a evaziunii la sancţiuni, urmând să facă opriri suplimentare în Italia, Austria şi Germania, a relatat săptămâna trecută Reuters. Separat, Elizabeth Rosenberg, subsecretarul adjunct al Trezoreriei pentru finanţarea terorismului şi criminalitate financiară, va merge în Kazahstan şi Kârgâzstan.
„Ştim că în acest moment ne aflăm într-o perioadă decisivă în care Rusia nu are nevoie doar de produse electronice pentru a crea rachete de precizie, ci şi de lucruri mai mici din economia lor pentru a construi muniţie”, a declarat oficialul.
Sursa a mai spus că oficialii americani au analizat, de asemenea, unele cazuri specifice ce implică plafonul de preţ impus petrolului rusesc de către ţările din G-7 şi Australia şi au luat legătura cu unele companii de asigurări cu privire la acţiunile pe care ar putea dori să le întreprindă. „Luăm aceste măsuri în mod regulat”, a spus oficialul, adăugând că oficialii americani nu au observat o activitate de evaziune foarte mare în ceea ce priveşte plafonarea preţului.
Viktor Orban nu ajută Ucraina de teama unui război mondial
Statele Unite ale Americii (SUA) sunt „prietenul şi aliatul nostru”, dar Ungaria „nu le va permite să o forţeze să se implice în războiul” din Ucraina, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth, citat de MTI şi EFE. Orban a avertizat asupra pericolelor unei escaladări a conflictului în Ucraina, adăugând că „dacă va avea loc un război mondial, acesta va fi unul nuclear”.
SUA nu au renunţat la „planul lor” de a forţa toată lumea să intre în alianţa de război (în Ucraina), a afirmat Orban, insistând că Ungaria nu le va „permite să ne forţeze să ne implicăm în război” şi a reiterat că va continua să se abţină de la trimiterea de arme către Ucraina. Cu toate acestea, premierul ungar a insistat că SUA sunt un „prieten” şi un „aliat important” al Ungariei, în primul rând în materie de apărare, împreună cu ţările „membre ale unei alianţe militare comune de apărare”. Potrivit lui, cele două ţări împărtăşesc idei fundamentale despre libertate şi economia de piaţă, în timp ce relaţiile economice prezintă „imaginea unei poveşti de succes”.
„Totul este dat astfel ca să putem avea relaţii bune şi prietenoase”, a spus Orban. „Când la Casa Albă este un preşedinte democrat, relaţiile sunt mai dificile, iar atunci când este un republican, acestea sunt mai atunci sunt mai facile”, a afirmat premierul ungar, adăugând că punctul de vedere al republicanilor este unul mai apropiat de cel al guvernului ungar în problemele fundamentale. „Nu este treaba noastră să alegem între jucătorii vieţii politice americane„, a spus el, adăugând că Ungaria a cooperat cu oricare guvern ales de poporul american. SUA „susţin războiul” (în Ucraina), a afirmat prim-ministrul ungar, adăugând că prietenia ungaro-americană „trebuie să facă faţă” acestei diferenţe de opinie.
După ce SUA au anunţat miercuri sancţiuni împotriva a trei oficiali – printre care şi un ungur – ai Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB), controlată de Rusia şi cu sediul la Budapesta, guvernul ungar şi-a anunţat ieşirea din această instituţie. Comentând măsurile punitive anunţate de ambasada SUA, Orban a spus că acestea nu sunt sancţiuni împotriva Ungariei. Lista publicată în ajun de Biroul de Control al Activelor Străine din SUA conţine 34 de nume de persoane, printre care un singur ungur, ceilalţi provenind din ţări precum Cipru, Austria şi Liechtenstein, a declarat el, adăugând că acţiunea s-a concentrat „în principal asupra profesioniştilor din domeniul financiar”.
Ungaria nu a fost niciodată de acord cu utilitatea sancţiunilor, dar nu a pus la îndoială dreptul nimănui de a le introduce, a spus premierul ungar, adăugând că „ele au fost recunoscute şi vor fi respectate”.
Relaţiile bilaterale dintre cele două ţări s-au deteriorat considerabil după invazia Rusiei în Ucraina, în condiţiile în care guvernul Orban s-a disociat de aliaţii săi din Uniunea Europeană (UE) şi NATO în legătură cu ajutorul militar pentru Ucraina şi sancţiunile împotriva Moscovei. „Dacă va fi un război mondial, acesta va fi nuclear”, a declarat premierul Viktor Orban la postul public de radio, avertizând asupra pericolului unei escaladări a războiului în Ucraina, potrivit MTI.
Situaţia din Ucraina se deteriorează în fiecare săptămână, iar riscul escaladării războiului este în creştere, a apreciat el, evocând informaţii potrivit cărora Marea Britanie ar fi trimis muniţii cu uraniu sărăcit pe frontul din Ucraina, în timp ce Moscova a anunţat că va desfăşura arme nucleare tactice în Belarus.
„Acestea nu sunt bombe nucleare, dar reprezintă un pas mai aproape de setul instrumentelor nucleare”, a declarat acesta.
Comunitatea internaţională ar trebui să-şi concentreze energiile asupra eforturilor pentru negocieri care să ducă la o încetare a focului şi la pace, a mai spus Orban.
Relaţiile între Budapesta şi Washington s-au deteriorat în ultimile luni din cauza întârzierii Ungariei de a ratifica aderarea Suediei şi Finlandei la NATO. Finlanda s-a alăturat Alianţei în această lună, dar cererea de aderare a Suediei este în aşteptarea aprobării din partea Ungariei şi a Turciei. Publicaţia britanică The Guardian a relatat joi că un grup bipartit din Congresul american este pe cale de a redacta noi sancţiuni americane care ar viza personalităţi politice ungare legate de guvernul Orban. Un purtător de cuvânt al executivului ungar nu a răspuns cererilor repetate de comentarii, trimise de Reuters prin poşta electronică.
Ambasadorul SUA: „Este un motiv de mare îngrijorare”
Potrivit lui David Pressman, nu poate fi recunoscut un reprezentant al unei ţări aliate NATO în retorica Guvernului Orbán. Spre deosebire de alţii, Ungaria ignoră îngrijorările legate de Banca Internațională de Investiții (IIB), susținută de Rusia, a declarat ambasadorul Statelor Unite în Ungaria, David Pressman, la o conferinţă de presă susţinută miercuri, la Budapesta, anunţând în mod oficial că Statele Unite au trecut această instituție financiară și cei trei directori ai săi pe lista sancțiunilor, scrie NÉPSZAVA, potrivit Rador.
David Pressman a afirmat că Statele Unite urmăresc cu îngrijorare relaţiile tot mai profunde ale Ungariei cu agresorul rus. Relaţiile ungaro-americane sunt importante, Ungaria este un valoros aliat NATO pentru Statele Unite. Practic, Statele Unite și Ungaria sunt de aceeași parte, încercă să privească cu optimism spre perioadele care vor urma, a adăugat ambasadorul american. În ceea ce priveşte Banca Internațională de Investiții, David Pressman a semnalat că SUA nu a agreat, printre altele, nici faptul că angajaţii băncii beneficiază de imunitate diplomatică. În acest domeniu, Statele Unite au impus sancţiuni împotriva a 120 de persoane din peste 20 de ţări, precum şi împotriva unor companii care au întreţinut relaţii de cooperare cu ruşii.
„Este foarte important să avem relaţii cu ungurii, în pofida tuturor neînţelegerilor”, a subliniat David Pressman, care a adăugat: Relaţia cu Ungaria este complicată, funcţionarea acesteia presupune sinceritate şi un efort însemnat. Este un motiv de mare îngrijorare faptul că, în timp ce NATO și celelalte state membre ale Uniunii Europene încearcă împreună să stopeze agresiunea Rusiei, Banca Internațională de Investiții este în continuare găzduită de Budapesta. La conferința de presă, David Pressman a făcut și un comentariu devastator despre retorica Guvernului Orbán, susținând că uneori nu poate fi recunoscut în această retorică un reprezentant al unei țări aliate NATO.
Deși Banca Internaţională de Investiţii subliniază în mod regulat că este o bancă de dezvoltare internațională, multinațională, țările NATO din împrejurimi consideră de la sine înțeles că banca Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), fondată în 1970 și relansată apoi de Vladimir Putin în 2012, este o „bancă spion„, adică este un instrument al Kremlinului pentru influenţarea din punct de vedere politic şi economic al Europei de Vest. Aceste preocupări nu au fost atenuate de faptul că preşedintele băncii Nikolai Kosov însuși provine dintr-o familie veche care a lucrat pentru servicii de informații, tatăl său a fost detaşat în Ungaria ca agent KGB și a participat la operațiunile serviciilor secrete sovietice după suprimarea revoluției din 1956. Guvernul Orbán a întins un covor roșu în faţa băncii, care a primit Palatul Lánchíd, una dintre cele mai reprezentative proprietăți ale capitalei, situată în centrul simbolic al Budapestei, la poalele Podului cu Lanțuri. Majoritatea membrilor FIDESZ a acceptat atunci legea care reglementează IIB, conform căreia guvernatorii băncilor din Ungaria se bucură de imunitate legală deplină, protecție diplomatică, scutire de taxe, iar banca a fost scoasă de la toate tipurile de supraveghere financiară.
Informaţiile au început să scurgă marţi despre faptul că Statele Unite iau în considerare sancțiuni împotriva a trei persoane publice ungare din cauza politicii Guvernului Orbán, care este nedemnă pentru un aliat NATO.
Statele Unite consideră că reprezintă o problemă: întârzierea aderării Finlandei și Suediei la NATO, faptul că Guvernul Orbán nu vrea să se desprindă de purtătorii de energie ruși şi faptul că FIDESZ și presa pro-guvernamentală răspândesc propaganda Kremlinului despre războiul ruso-ucrainean. Paralel cu aceasta, în valul de scurgeri de informații ale serviciilor secrete, a mai fost dezvăluit că declarația anterioară a lui Viktor Orbán, conform căreia administrația Casei Albe condusă de președintele democrat Joe Biden este un opozant al FIDESZ-KDNP (Partidul Popular Creştin Democrat), a ajuns într-un raport al CIA, iar americanii au interceptat și oficiali ungari, pe lângă sud-coreeni și israelieni.
Sancțiunile reprezintă un nou capitol în relația destul de rece americano-ungară, al cărei episod memorabil recent a fost interviul cu ambasadorul american publicat de The New York Times. În acesta, David Pressman a declarat că nu există cineva care să joace de ambele părți, Guvernul Orbán trebuie să aleagă între Est și Vest.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


