PUSL Constanța înființează zece filiale locale. Chiforeanu: „Liderilor le e frică de primarii în funcție, i-ar perspecuta, la Canal, în Siberia, dar realmente au jenă”

Liderii PUSL Constanța, coordonatorul județean Florentin Chiforeanu; coordonatorul organizației municipale, Gihan Eserghep și liderul organizației Mangalia, Mirabela Cherim; au organizat joi o conferință de presă la sediul partidului. Cu acest prilej, a fost anunțată modalitatea de mobilizare a formațiunii politice pentru alegerile din acest an, Chiforeanu subliniind faptul că – pe 24 ianuarie – vor fi înființate, oficial, zece formațiuni locale:
„Suntem în cursul procedurii, reușim în ianuarie să înființăm zece filiale noi, data oficială este 24 ianuarie, când avem un moment de sărbătoare. Numele noilor localități începând cu 24 ianuarie sunt: Peștera, Cobadin, Castelu, Lumina, Techirghiol, Mircea Vodă, Ciobanu, Hârșova, Ostrov și Cernavodă. Nu mă întrebați numele șefilor de filiale, cumva ei își vor intra oficial în pâine din 24 ianuarie, peste 3-4 zile, unii dintre ei timizi, îi fugărește presa, nu știu ce le face presa – dosare penale, săracii… Realmente le este frică de primari, de multe chestii, dacă scoate o vorbă în localitate împotriva primarului nu știu ce îi face primarul, îi ia boii de la bicicletă, autorizația de viață. Inclusiv asta e o muncă de lămurire, de a-i convinge să nu se mai teamă de primarii respectivi. Unii sunt acolo de 20-30 de ani. (…) Nu știu cât de reală e această frică sau câți sunt îndreptățiți să le fie frică, i-ar perspecuta, la Canal, în Siberia, dar realmente au jenă”, a spus Chiforeanu.
De asemenea, „pe 1 martie, vom organiza conferința județeană a organizației PUSL Constanța”, a mai spus Chiforeanu.
În ceea ce privește alegerile europarlamentare, liderul județean al PUSL Constanța a subliniat faptul că George Simion și Diana Șoșoacă sunt un pericol pentru România, dacă ar intra în Parlamentul European:
„Pe 9-10 iunie 2024, țara noastră își va vota oamenii pe care îi va trimite în Parlamentul European. În promovarea alegerilor europarlamentare este un pachet de acțiuni: să convingem oamenii despre însemnătatea calității de membru al UE, în contextul în care sunt o sumedenie de voci și persoane care prezintă lucrurile invers. Apoi, este necesar ca noi românii să uzităm de acest drept, cât de important este să participăm, să avem o atitudine proactivă în interiorul UE și de ce este bine ca acești oameni din Parlamentul European să aparțină PUSL, ca această abordare să fie umanistă, să protejeze omul… Sunt cele trei direcții pe care ne vom dezvolta discursul. În subsidiar, vom încerca să lămurim lumea că AUR și Șoșoacă la Bruxelles, pentru România, vor fi o lovitură mai mare decât mineriadele. Mare atenție!”, a mai spus Chiforeanu.