PSD va impune creșterea pensiilor în acest an. Stroe: „Nu se pune problema dacă, ci cu cât”

stroe

Senatorul social-democrat constănțean Felix Stroe transmite un mesaj clar: guvernarea este despre și pentru oameni, nu despre cifre și statistici. PSD este hotărât să impună în Coaliție creșterea veniturilor pensionarilor în 2026, cu o condiție simplă – nu se pune problema dacă, ci cu cât.

Pensionarii români se confruntă cu o situație critică. După ce achită taxele și impozitele, mulți rămân cu sume insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de bază. Unii sunt nevoiți să renunțe la medicație, o alegere tragică care afectează sănătatea și calitatea vieții. Aceasta nu este o statistică, ci o realitate cotidiană pentru milioane de seniori. PSD nu vorbește doar despre pensii, ci despre demnitate și dreptul la o viață decentă pentru cei care au muncit o viață întreagă. Președintele Sorin Grindeanu a asumat politic această creștere a veniturilor pensionarilor. După cea mai mare creștere a pensiilor din 2024, reculul sever din 2025 nu poate fi ignorat, subliniază senatorul. Stroe mai vorbește și despre necesitatea identificării unui mecanism care să compenseze pierderile pensionarilor. Nu este suficient să se vorbească despre creștere, ci trebuie implementate soluții concrete care să asigure că venituri crescute se traduc în putere de cumpărare reală și în acces la servicii medicale esențiale.

Creșterea veniturilor pensionarilor în 2026 nu este o promisiune electorală, ci o necesitate socială și o obligație morală a unui guvern care se respectă. PSD este determinat să apere interesele seniorilor și să asigure că aceștia pot trăi cu demnitate, conchide Stroe.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu