PSD suspendă participarea la ședințele Coaliției. Senatorul Stroe susține protestul față de atitudinea USR privind funeraliile lui Ion Iliescu

Partidul Social Democrat (PSD) a decis să nu mai participe la ședințele Coaliției de guvernare până când Uniunea Salvați România (USR) nu va demonstra maturitate politică și nu își va revizui poziția cu privire la decesul fostului președinte Ion Iliescu. Decizia, anunțată de președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, vine ca reacție la refuzul USR de a susține organizarea unor funeralii naționale pentru primul președinte al României post-decembriste.
Felix Stroe consideră inadmisibil ca un partid care a intrat în 2024 cu 12% în Parlamentul României și care în 2025 se revendică drept artizan al victoriei prezidențiale să se opună unui demers de recunoaștere națională pentru Ion Iliescu. Senatorul subliniază că niciun alt partid, chiar dacă a fost adversar politic de-a lungul timpului, nu a solicitat refuzul unor funeralii naționale pentru o figură atât de importantă a istoriei recente.
„Lipsa elementarei decențe manifestată de USR, politizarea morții unui om care a condus țara noastră pe drumul european și euroatlantic este de neacceptat. Ion Iliescu a fost președintele României, instituție reprezentativă pentru un stat democratic, fiind ales, în cele două mandate constituționale, cu procente semnificative”, transmite Felix Stroe.
PSD consideră că poziția USR reprezintă o desconsiderare la adresa votanților lui Ion Iliescu, precum și a milioanelor de români care doresc depășirea divizărilor politice. Liderul social-democrat atrage atenția că România este deja o societate suficient de fragmentată, iar astfel de atitudini nu fac decât să adâncească polarizarea.
În finalul mesajului, Felix Stroe face apel la bunul simț al tuturor membrilor de partid, indiferent de formațiune, subliniind importanța decenței în astfel de momente delicate pentru societatea românească. „Sper că fiecare își va regăsi, fie și în al doisprezecelea ceas, decența cuvenită”, conchide senatorul. Decizia PSD de a suspenda participarea la ședințele Coaliției aduce în prim-plan tensiunile politice generate de modul în care este gestionată memoria unor personalități marcante ale istoriei recente. Rămâne de văzut dacă acest protest va conduce la o reconsiderare a pozițiilor și la reluarea dialogului între partidele aflate la guvernare.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


