PSD, PNL și UDMR au format „Alianța Electorală România Înainte”. Candidatul Crin Antonescu cere „eliminarea din viața politică a spionilor serviciilor secrete” – DOCUMENT

PSD, PNL şi UDMR au semnat, miercuri, protocolul pentru constituirea alianţei electorale „România înainte”, în vederea susţinerii candidatului unic la preşedinţie, Crin Antonescu, anunţă coaliţia de guvernare. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. Între timp, cele trei partide anunţă vă încep strângerea de semnături pentru candidatul comun. Liderii partidelor de coaliţie – PSD, PNL şi UDMR au semnat astăzi protocolul pentru constituirea alianţei electorale „România înainte” în vederea susţinerii candidatului unic la preşedinţie, Crin Antonescu. Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României.
Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat strângerea de semnături pentru candidatura lui Crin Antonescu, anunţă coaliţia.
Nou atac lansat de Crin Antonescu, candidatul alianței electorale, la adresa lui Călin Georgescu. Folosind prevederile Proclamației de la Timișoara, Antonescu punctează că toți cei suspectați că au fost comuniști sau membri ai serviciilor secrete ar trebui eliminați din viața publică. La adresa lui Călin Georgescu există suspiciuni că ar fi membru SIE, însă în acest sens nu a fost adusă vreo dovadă concretă. Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamația de la Timișoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timișoara, mai vorbeam despre înțelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidențiale. Proclamația de la Timișoara a fost emisă în 1990.
„Unde am fi ajuns dacă am fi avut punctul 8 de la Timișoara? Am mai fi vorbit despre înțelepciunea rusească, am mai fi avut candidați cu burse în Occident pe vremea comunismului, suspect susținut de rezerviști protocroniști? Nu cred. Am fi vorbit despre programe, despre proiecte de țară, despre educație, inteligență artificială, medicină, viitor. Nu despre cai, plug și conducte de apă cu China”, a transmis Crin Antonescu.
„Punctul 8 de la Timișoara nu a fost aplicat, dar nu e prea târziu să facem curățenie în politica românească. Să scăpăm de pionii serviciilor, de oamenii de paie ai unora și altora. Să facem lumină în cum este condusă România și cine vrea să o întoarcă de pe drumul pe care a apucat-o acum 35 de ani. Am venit în Timișoara, primul oraș luminat electric din Europa, primul oraș luminat cu libertate din România. Orașul de la care am învățat că niciodată nu trebuie să te uiți înapoi ci să mergi mereu înainte”, a precizat Crin Antonescu.
Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara solicita ca niciun fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 10 ani.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


