Protestul de la TAROM produce pierderi de 2,5 milioane de euro/zi. Un pilot și-a adus aminte că tot anul trecut a servit mâncare stricată, a făcut acum indigestie și e inapt de zbor

osiceanu

Cezar Osiceanu, unul dintre piloții Tarom care s-au declarat inapți pentru zbor, a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că motivul ar fi o „indigestie” provocată de mâncarea expirată pe care compania le-o oferea. Cu toate astea, piloții ar fi nemulțumiți, de fapt, din cauza salariilor.

„În urma consumării platoului pentru echipaj de ieri, am înregistrat o indigestie absolut dezastruoasă și nu mai îndeplinesc condițiile fizice necesare pentru a executa cursa. Nu pot să vă spun cauzele pentru care fiecare dintre piloții care și-au declarat inaptitudinea. Din punct de vedere juridic, Codul Aerian prevede că un pilot, în condițiile în care nu se consideră apt pentru a executa misiunea de zbor în condiții de siguranță, are dreptul să se oprească timp de 48 de ore, anunțând angajatorul”, a explicat pilotul Cezar Osiceanu.

Pilotul afirmă că este a 10-a oară când suferă de o indigestie din cauza alimentelor care le sunt furnizate de Tarom. Cezar Osiceanu a spus că li s-a dat „gelatină pe salam”.

„Vă reamintesc că, anul trecut, toată mâncarea de pe cursele din două zile a fost expirată și amenda a fost dată de ANPC. Avem sute de rapoarte înregistrate prin care se reclamă calitatea execrabilă a acestor produse care ar trebui să fie de 5.500 de calorii și cu un anumit standard de calitate, conform Legii nr. 223, și pe care, din păcate, nu le ascultă nimeni”, a mai spus pilotul.

TAROM a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de luni al piloţilor, acesta fiind un semnal de alarmă împotriva condiţiilor actuale de muncă şi managementului deficitar din companie, potrivit unui comunicat al Sindicatului Piloţilor de Linie din România (SPLR).

Astăzi, piloţii au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condiţiilor actuale de muncă şi a managementului deficitar din companie. Această acţiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranţa pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp. (…) Această întrerupere a activităţii, deşi necesară, este regretabilă pentru pasagerii noştri. Înţelegem inconvenienţele cauzate şi ne exprimăm regretul pentru disconfortul şi discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind şi unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas. Acţiunile noastre sunt motivate de dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur şi demn pentru echipajul nostru”, se spune în comunicatul remis AGERPRES.

Piloţii susţin că, în ciuda legislaţiei clare, inclusiv Legea 223 privind Alimentaţia de Întărire, TAROM continuă să neglijeze alimentaţia corespunzătoare pentru personalul navigant.

Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât şi siguranţa operaţiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanţa unei alimentaţii adecvate în acord cu legea în vigoare. Uniformele personalului navigant TAROM, vechi şi incomplete, nu respectă standardele de protecţie a muncii (Legea 319/2006 şi HG 355/2007). Aceasta afectează direct siguranţa personalului în timpul operaţiunilor şi compromite imaginea profesională a companiei. Siguranţa la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare şi de condiţii de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat”, afirmă aceştia.

În ceea ce priveşte remuneraţia, piloţii TAROM cât şi personalul tehnic se confruntă cu venituri şi beneficii cu mult sub media industriei, având salarii neindexate din 2008, potrivit comuncatului. Această situaţie a dus la pierderea personalului calificat, care migrează către companii ce oferă condiţii mai bune.

Deşi pregătirea noastră este una costisitoare şi necesită investiţii considerabile din partea TAROM, concurenţa profită de acest personal instruit fără a acoperi costurile de formare, ceea ce afectează grav capacitatea TAROM de a asigura zboruri eficiente, afectând totodată şi bugetul companiei. Condiţiile de muncă precare şi gestionarea ineficientă a serviciilor de sol şi de mentenanţă a aeronavelor au deteriorat calitatea experienţei de călătorie pentru pasagerii noştri. Deficienţele în mentenanţă şi în alte servicii esenţiale afectează punctualitatea, confortul, cât şi predictibilitatea programului de zbor”, atrage atenţia SPLR.

Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări şi ameninţări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acţiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg. Facem un apel urgent către conducerea TAROM şi autorităţile competente să ia măsuri imediate şi concrete pentru remedierea problemelor semnalate. Este esenţial să se asigure condiţii de muncă corespunzătoare, să se respecte legislaţia privind siguranţa şi să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menţine siguranţa şi profesionalismul operaţiunilor noastre”, afirmă sindicatul piloţilor.

Compania TAROM a anulat luni 10 curse interne şi externe din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor, a anunţat operatorul aerian.

În conformitate cu reglementările internaţionale de aviaţie şi politicile interne stricte privind siguranţa zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat ‘inapt de zbor’. Deciziile individuale ale piloţilor au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea şi confortul pasagerilor şi a echipajului”, transmit reprezentanţii TAROM, într-un comunicat de presă.

Cursele anulate au fost: ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni, ROT167/8 Otopeni -Beirut- Otopeni, ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni, ROT701/2 Otopeni – Iaşi-Otopeni, ROT621/2 – Otopeni – Oradea-Otopeni, ROT261/2 – Otopeni – Istanbul-Otopeni, ROT231/2 – Otopeni – Budapesta-Otopeni, ROT 301/2 – Otopeni – Frankfurt-Otopeni, ROT361/2 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni şi ROT 381/2 – Otopeni – Paris-Otopeni.

Liderul Sindicatului Unit dezvăluie care este principala nemulțumire

Mii de români și nu numai au rămas, la figurat, în aer după ce compania TAROM a anulat, începând din noaptea de duminică spre luni, zeci de zboruri. Un lider sindical de la compania aeriană explică de ce piloții s-au declartat inapți și au refuzat să mai urce la bordul aeronavelor.

Narcis Pașcu, președintele Sindicatului Unit TAROM, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre haosul creat după ce compania aeriană a anulat zeci de zboruri.

Din ceea ce cunosc a avut loc o întâlnire dintre o parte din piloții care și-au luat inapt medical și cu domnul secretar de stat Mîndrescu. Cred că a participat și cineva din partea conducerii Tarom. La acest moment, nu aveam nicio informație, nu cunoaștem ce s-a discutat. Așteptăm să vedem dacă Tarom va face un comunicat. Nemulțumirile tuturor angajaților Tarom și a piloților sunt legate de salarii. Toți angajații de la Compania Tarom au salarii la jumătate față de companiile private. Această formă de inapt medical este doar pentru piloții companiei naționale și a altor angajatori de aviație din Europa. Nu știu ce decizie vor lua piloții din punct de vedere medical. Acesta nu este un protest, este un drept medical al tuturor angajaților din întreaga lume”, a declarat Narcis Pașcu, liderul Sindicatului Unit TAROM.

Compania TAROM a anulat luni 10 curse interne şi externe din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor, a anunţat operatorul aerian.

„În conformitate cu reglementările internaţionale de aviaţie şi politicile interne stricte privind siguranţa zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat „inapt de zbor”. Deciziile individuale ale piloţilor au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea şi confortul pasagerilor şi a echipajului”, transmit reprezentanţii TAROM, într-un comunicat de presă.

În acest context, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat echipei manageriale a companiei TAROM să vină urgent cu un plan eficient de restructurare, prin care să asigure capacitatea operativă a operatorului aerian naţional.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *