Proiecte majore pentru Constanța, discutate de viceprimarul Răsăuțeanu, cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării

FB IMG 1760610493367

Viceprimarul social-democrat al municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, a anunțat că s-a întâlnit ieri cu Alexandru Stoica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru a discuta o serie de proiecte de importanță strategică pentru oraș.În centrul discuțiilor s-a aflat proiectul de construire a bulevardului Madrid, un obiectiv esențial pentru fluidizarea traficului și dezvoltarea urbană. Cei doi oficiali au analizat pașii necesari pentru demararea lucrărilor și includerea acestui proiect în bugetul anului viitor.

Un alt punct important pe agendă a fost continuarea lucrărilor la Sala Polivalentă, unde s-au înregistrat întârzieri semnificative. Pentru deblocarea proiectului, s-a convenit ca, în cel mai scurt timp, să fie aprobată actualizarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern.Pe lista priorităților se regăsește și proiectul stadionului „Gheorghe Hagi”, considerat vital pentru imaginea orașului și pentru susținerea sportului de performanță la standarde europene. „Orașul nostru, unul din contribuitorii principali la bugetul național, merită și trebuie să aibă un stadion modern construit la standarde europene!”, a subliniat viceprimarul Costin Răsăuțeanu.

Nu în ultimul rând, s-a discutat despre necesitatea investițiilor în clădirile unităților de învățământ încadrate în clase de risc seismic ridicat, siguranța elevilor și dezvoltarea comunității fiind considerate obiective prioritare.Viceprimarul a mulțumit secretarului de stat Alexandru Stoica pentru susținere și implicare, exprimându-și speranța că aceste proiecte vor primi sprijinul necesar pentru a fi implementate în beneficiul constănțenilor.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu