Proiect pentru înfiinţarea unui Registru electronic al istoricului vehiculelor. Crușoveanu (PNL): „Schimbarea numărului de kilometri fără a fi înregistrată și transmisă la RAR, va fi considerată FRAUDĂ!”

crusoveanu

Un proiect de lege care prevede înfiinţarea unui Registru electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România se află la Camera Deputaţilor. Iniţiativa legislativă care a trecut de votul Senatului prevede înfiinţarea unui astfel de registru la nivelul RAR, interzice modificarea kilometrajului unui autovehicul şi înregistrarea intervenţiilor în service pentru repararea unor avarii grave la direcţia, sistemul de frânare sau structura de rezistenţă a unei maşini. Conform proiectului aflat la Camera Deputaţilor şi trecut de votul Senatului, Registrul privind istoricul vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România va fi înfiinţat la nivelul Registrului Auto Român (RAR), iar service-urile autorizate vor fi obligate să transmită indicaţia odometrului, indicaţii legate de repararea sau înlocuirea acestuia, valoarea kilometrajului înainte de intervenţia şi după intervenţia asupra odometrului, dar date referitoare la principalele reparaţii executate asupra sistemului de direcţie, instalaţiei de frânare sau structurii de rezistenţă a caroseriei ori şasiului.

Modificarea kilometrajului va fi considerată infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de până la un an, la fel şi punerea în circulaţie a autovehiculelor cu kilometrajul defect sau vânzarea unei maşini cu odometrul modificat. Proiectul de lege interzice, de asemenea, „modificarea indicaţiei odometrului unui vehicul, solicitarea modificării indicaţiei odometrului sau orice acţiune ori inacţiune de natură să influenţeze înregistrarea exactă a numărului kilometrilor parcurşi de un autovehicul”. În plus, în cazul în care kilometrajul este defect, proprietarul autovehiculului este obligat să îl înlocuiască „fără întârziere” la un operator autorizat. În registru vor figura de asemenea vehiculele rechemate de producător în service din cauza unor defecţiuni de fabricaţie.

Deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu, membru în comisia de transporturi din cadrul Camerei Deputaților, anunța la mijlocul lunii februarie avizarea favorabilă a proiectului. În acest context, parlamentarul atrage atenția asupra unui detaliu important al proiectului: orice înlocuire a odometrului unui vehicul (schimbarea numărului de kilometri) fără a fi înregistrată și transmisă corespunzător la RAR, va fi considerată fraudă și va fi pedepsită!

„Proiectul de lege privind registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România a primit avizul Comisiei de Transport și Infrastructură, încă din luna februarie. La momentul respectiv, am făcut câteva precizări legat de importanța acestui proiect legislativ. După ce va fi adoptat de Camera Deputaților, Registrul Auto Român va avea un instrument prin care să pună ordine în tot ce înseamnă gestionarea istoricului unei mașini, astfel încât orice cumpărător de bună credință să poată vedea toate operațiunile de reparație efectuate asupra acesteia. Prin intermediul unei aplicații informatice specifice, furnizate de RAR, service-urile auto vor avea obligația să transmită informații despre toate operațiunile de reparații efectuate. De asemenea, acest registru electronic va însemna o mai bună colaborare între RAR și stațiile autorizate de ITP. Aș sublinia un aspect esențial din conținutul proiectului legislativ, anume orice înlocuire a odometrului unui vehicul (schimbarea numărului de kilometri) fără a fi înregistrată și transmisă corespunzător la RAR, va fi considerată fraudă și va fi pedepsită conform legislației în vigoare. Practic, se va interzice orice manipulare neautorizată a odometrului și schimbarea voită a kilometrajului real al unui autovehicul. Aș mai adăuga un aspect extrem de important: la vânzarea unui autovehicul (cu un număr maxim de 8 locuri) înmatriculat în România, vânzătorul va fi obligat să furnizeze cumpărătorului certificatul ”RAR Auto Pass”. Acest certificat va fi eliberat de RAR și va conține toate informațiile despre istoricul autovehiculului. În lipsa furnizării de către vânzător a acestui document, se poate ajunge la anularea contractului de vânzare-cumpărare”, a spus deputatul Crușoveanu, pentru TOMIS NEWS.

Potrivit proiectului, datele privind vehiculele vor fi transmise către RAR prin intermediul unei aplicaţii informatice, iar la vânzarea unui vehicul rutier înmatriculat, înregistrat sau introdus pe piaţa românească vânzătorul va trebui să prezinte cumpărătorului un certificat emis de RAR care conţine informaţiile existente în registru cu privire citirea kilometrajului implicarea vehiculului rutier într-un eveniment care a produs avarii grave la mecanismul de direcţie, instalaţia de frânare sau structura de rezistenţă a caroseriei ori şasiului. Certificatul va preciza de asemenea dacă maşina a fost rechemată în service de către producător.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu