Proiect în Parlament: Radarele să fie vizibile în trafic și mașinile să aibă însemnele Poliției Rutiere! Crușoveanu (PNL): „Susțin necesitatea unei discipline și a educației rutiere”

|
crusoveanu

Liberalii au inițiat un proiect de lege prin care se propune ca utovehiculele folosite pentru controlul traficului, echipate cu dispozitive de măsurare a vitezei, să fie poziționate în mod vizibil și să prezinte însemnele distinctive ale Poliției Rutiere. Printre inițiatori este și deputatul PNL de Constanța, Marian Crușoveanu, care arată faptul că proiectul, printre altele, interzice utilizarea acestor dispozitive în mașini neinscripționate și „folosite de polițiștii care nu poartă uniforme cu însemnele corespunzătoare, pentru mașinile dotate cu radare, folosite, atât în mișcare, cât și staționar”:

„Am semnat proiectul de lege, prin care propunem ca autovehiculele folosite pentru controlul traficului, echipate cu dispozitive de măsurare a vitezei, să fie poziționate în mod vizibil și să prezinte însemnele distinctive ale Poliției Rutiere. Mai mult, este interzisă utilizarea acestor dispozitive în mașini neinscripționate și folosite de polițiștii care nu poartă uniforme cu însemnele corespunzătoare, pentru mașinile dotate cu radare, folosite, atât în mișcare, cât și staționar. De asemenea, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor sunt atribuțiile directe ale polițiștilor rutieri sau, în cazul punctelor de frontieră, ale polițiștilor de frontieră, care sunt obligați să poarte uniforme cu însemne distinctive. În loc ca participanții în trafic să fie vânați, mai bine sunt responsabilizați, în vederea adoptării unei atitudini corecte și civilizate în trafic. Eu susțin necesitatea unei discipline în trafic, promovând educația rutieră în detrimentul unei aplicări excesive a legii. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat anul trecut și află în analiză, în comisiile de specialitate din cadrul Camerei Deputaților”, a transmis deputatul Crușoveanu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *