Consilierii județeni constănțeni s-au reunit, miercuri, în cadrul ședinței ordinare pentru luna aprilie a Consiliului Județean Constanța. Prin proiectele de hotărâre dezbătute, a fost adoptat și cel privind „aprobarea introducerii Biletului unic de vizitare valabil în cadrul instituțiilor culturale județene (muzee) subordonate Consiliului Județean Constanța”:
În vederea creșterii accesului cetățenilor la cultură pe întreg teritoriul județului Constanța, precum și facilitarea accesului la patrimoniul cultural local, a fost propusă introducerea Biletului unic de vizitare. Scopul demersului este de a încuraja colaborarea și parteneriatele instituționale între instituții cu profil similar sau complementar, muzee, instituții de cultură, instituții de învățământ, în vederea consolidării unei infrastructuri de implementare a unor proiecte culturale complexe, precum și dezvoltarea relațiilor de cooperare între instituțiile de cultură județene aflate în subordinea Consiliului Județean Constanța.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google