Încă un proiect privind transportul județean, RETRAS în CJC! Palaz i-a pus pe masă lui „Lupușor Constantinescu”… demisia în alb! – VIDEO, DOCUMENTE

palaz lupu

A fost încă o ședință tensionată, miercuri, în cadrul ședinței ordinare pentru luna aprilie a Consiliului Județean Constanța. S-a discutat din nou despre un proiect privind transportul județean – domeniu problematic al CJC de mai multă vreme. De data aceasta, a fost vorba despre proiectul de hotărâre privind „aprobarea documentatiei de atribuire a contractului de delegare a gestiunii Serviciului public de transport judetean de persoane prin curse regulate in judetul Constanta – LOT 3: GRUPA 03“ . Concret, este vorba despre traseele Constanța – Valu lui Traian, Constanța – Cobadin – Fântâna Mare, Constanța – Deleni – Dunăreni, Constanța – Adamclisi – Viile, Constanța – Dobromir – Oltina și Constanța – Adamclisi – Ostrov Vamă:

cjc 2

Din cauza unor probleme de ordin juridic ridicate în ultima perioadă, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a retras proiectul chiar din startul ședinței, de altfel acesta fiind și primul de pe ordinea de zi. Palaz a dorit să mențină misterul asupra foilor, însă s-a aflat despre ce este vorba: demisia în alb, liderul popular subliniind faptul că asta îi solicită în mod expres lui Lupușor Constantinescu:

Imediat după anunțul lui Lupu, a început clasica ciondăneală; președintele PMP Constanța, consilierul județean Claudiu Palaz, i-a înmânat acestuia o serie de documente:

De principiu, astăzi, consilierii județeni au dezbătut o serie de proiecte de hotărâri care vizau rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli, atât pentru o parte a instituțiilor subordonate, cât și cel al Județului Constanța. Aceste rectificări au fost efectuate între capitolele bugetelor, fără a afecta valoarea totală a acestora, așa cum au fost ele aprobate anterior.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

1 comentariu

  1. Evident ca in Romania totul trebuie sa se miste greu si sa se ia decizii proaste fara nici macar o urma de logica in spate. Nu inteleg de ce a fost acel proiect de transport judetean respins desi era un lucru excelent.

Lasă un comentariu