Programul STOP Depresia al PSD Constanța, perfect legal – Decizie a Curții de Apel. Răsăuțeanu: „S-au pierdut ani buni doar din cauza ambiției politice manifestate de fostul prefect”

Persoanele cu domiciliul stabil pe raza municipiului Constanţa de cel puțin un an, diagnosticați cu depresie, în baza unei scrisori medicale eliberate de către un medic specialist și cu venitul net pe membru de familie (sau persoană singură) sub 5.000 de lei, pot beneficia de vouchere în valoare de 3.000 de lei pentru a-și plăti ședințele de psihoterapie. Măsura este prevăzută în programul STOP Depresia al organizației municipale a PSD Constanța și a fost contestată în instanță de fostul prefect, Silviu Coșa.
Astăzi, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat în dosarul 5844/118/2023 și magistrații au respins recursul ca nefondat. Decizia este definitivă și salutată de inițiatorul Costin Răsăuțeanu:
„În sfârșit, s-a făcut dreptate: programul „Stop depresia” este LEGAL! Astăzi, magistrații Curții de Apel Constanța au respins recursul înaintat de fostul prefect PNL, în viziunea căruia acest proiect era ilegal. Decizia este definitivă, iar de acum poate fi pusă în aplicare. Concret, constănțenii care au probleme legate de această cumplită boală, vor primi suma de 3.000 de lei pentru tratamentele necesare depășirii afecțiunii răspândite în toată lumea. Ce s-a întâmplat astăzi este, indiscutabil, o victorie! Umbrită, însă, de faptul că mulți constănțeni diagnosticați cu depresie nu au putut beneficia de acest ajutor, încă de la momentul la care am abrobat programul „Stop depresia”. S-au pierdut ani buni doar din cauza ambiției politice manifestate de fostul prefect liberal. Cel care, culmea, se dorește a fi, acum, senator liberal al României. Sperăm, totuși, ca măcar în această postură să se preocupe de problemele celor pe care susține că vrea să îi reprezinte. Decizia de astăzi este un succes al PSD, dar, înainte de orice, este o biruință a celor care se luptă cu această suferință! Am crezut dintotdeauna în acest proiect, așa cum cred în proiectele în folosul comunității. Am crezut și voi crede în munca de echipă a PSD Constanța!”, a transmis Răsăuțeanu.