Primele controale în zonele de graniță, după aderarea la Schengen, pentru „depistarea infractorilor care vor să intre în țară”

Sunt controale în zona punctelor de frontieră, vineri, polițiștii verifică mașini și documentele persoanelor care ajung la graniță. Purtătorul de cuvânt al Poliției a declarat că aderarea la Spațiul Schengen nu înseamnă că verificările în zona de frontieră se opresc. „Dimpotrivă, ne adaptăm mijloacele astfel încât comunitatea să fie în siguranță”, a precizat el.
La Vama Giurgiu, Octavian Dan, purtătorul de cuvânt IGPR, a declarat că sunt verificate mașini, persoane, documente, vehicule care transportă mărfuri și persoane în vederea depistării unor… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


