Primarul Chițac a prezentat „starea economică și socială” a Constanței, pe 2022. „Interesează pe constănțeni, dar e adresat mai mult investitorilor. Cred că depășim 700 de milioane de euro ca bani europeni contractați” – DOCUMENTE

Consilierii locali municipali s-au întrunit vineri în ședința ordinară pe luna mai și, printre proiectele de hotărâre dezbătute s-a regăsit și „raportul privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Constanţa pe anul 2022”. Potrivit primarului Vergil Chițac, raportul în cauză pe anul trecut „interesează pe constănțeni, dar e adresat mai mult investitorilor” și, per ansamblu, edilul s-a lăudat cu contractarea record de fonduri europene, de proiecte realizate palpabil și nu pe hârtie ș.a.m.d. De asemenea, primarul Chițac și-a prezentat și raportul său de activitate pe anul trecut.
„Interesează pe constănțeni, dar e adresat mai mult investitorilor în oraș. Din perspectiva atragerii de bani europeni prin proiecte finanțate și semnate cred că a fost un an fast și cifrele sunt prezentate acolo. În momentul de față încă mai contractăm proiecte, cred că depășim 700 de milioane de euro ca fonduri contractate, însă așa cum spuneam – sunt un tip realist – în Constanța am avut tot timpul proiecte pe hârtie, care din păcate nu s-au materializat. Pe hârtie și pe poze am avut un CET acum câțiva ani buni, când am venit aici nu am găsit nimic în privința asta, iar acum proiectăm pe o finanțare de peste 100 de milioane de euro. Tot pe hârtie am avut stadionul Farul, care apărea așa ca o navă și tot așa s-a folosit în campania electorală, se dădeau poze constănțenilor. Când am venit aici nu am găsit nimic de stadionul ăsta. Acum avem o HG finanțată, care aprobă finanțarea, este un proiect finanțat prioritar de Ministerul de Finanțe, ne apucăm în câteva zile să îl demolăm și deja știm câștigătorul execuției, se apucă din toamnă. Sunt optimist, dar rezervat, e o cale lungă… Din momentul în care obținem finanțarea și implementăm fizic, abia atunci putem spune că am absorbit bani europeni. (…) În 2022 am introdus instituții credibile, precum OMD Mamaia – Constanța; Administrația Fondului Imobiliar, ultimul mohican, acum o punem pe baze sănătoase și va funcționa mult mai bine. Ce să caute într-o regie Henri Coandă, care e o prestație socială? Nu mai înțelegea nimeni nimic, vom face societate comercială în adevăratul sens al cuvântului. (…) Prin PNRR am depus 31 de proiecte, în valoare de aproape 2 miliarde de lei. În zona culturii, spicuiesc: a fost un an reușit, lucrări de consolidare și renovare a clădirii Teatrului de Stat Constanța și urmează pentru Teatrul „Oleg Danovski”. (…) Asistența socială: ducem mulți bani din buget pe componenta asta, dar trebuie să-i ținem pe toți lângă noi, să nu rămână nimeni în urmă. (…) Poliția Locală, eu sunt foarte mulțumit. E un factor prezent în stradă, de descurajare a comportamentelor antisociale, acolo chiar se muncește, e disciplină și intervenția lor e vizibilă. Sport și tineret și evenimente… vedeți câte evenimente am organizat în perioada asta… (…) Fiscalitate: Suntem la un grad de colectare foarte mare, 96-98%. SPIT e foarte organizat, comunică cu populația, am încredere în ceea ce se întâmplă acolo”, a spus Chițac.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


