Primăriile, obligate să raporteze ANAF dacă vânzătorii din piețe sunt sau nu producători

piata piete

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a comunica organelor fiscale din subordinea ANAF şi informaţiile referitoare la atestatele de producător. Această lege a fost adoptată pentru că mulți vânzători din piețe își obțin atestatul de producător, dar ei nu produc marfa pe care o vând la tarabă, informează Agerpres. Senatul a fost sesizat prima dată, Camera Deputaţilor este for decizional.

S-au înregistrat 86 voturi ‘pentru’, 24 ‘contra’ şi 10 abţineri.Propunerea legislativă modifică în acest sens alin.(1) al articolului 12 din Legea nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

„Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a comunica organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, trimestrial, informaţii cu privire la: a) beneficiarii carnetelor de comercializare emise, precum şi datele cuprinse în acestea (…); b) beneficiarii atestatelor de producător emise, precum şi informaţiile privind produsul agricol, suprafaţa de teren agricol utilizată şi/sau efectivele de animale deţinute, seria, numărul şi data emiterii atestatului de producător”.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu