Primarii se revoltă și amenință că nu vor respecta măsurile dure din administrație. Bolojan trimite recuperatorii peste românii datornici. Premierul, huiduit a doua zi la rând

Reforma administrației locale lovește puternic în românii cei mai vulnerabili. Primăriile ar putea trimite recuperatori de taxe după datornici. Drone pentru depistarea construcțiilor fără autorizație, impozit dublu pentru clădirile nedeclarate și reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal. Sunt doar câteva dintre măsurile dure din reforma administrației locale, pe care primarii ar trebui să le aplice chiar din acest an. Mai mult, amenzile neplătite pot duce la suspendarea permisului auto sau chiar la muncă în folosul comunității.
Bolojan, huiduit pentru a doua zi consecutiv
Ilie Bolojan a fost huiduit de zeci de oameni și la Botoșani. Premierul austerității a fost așteptat în fața primăriei de românii revoltați. Este a doua zi consecutiv în care Bolojan e întâmpinat de protestatari, după scandalul de ieri de la Iași. Și de această dată Ilie Bolojan i-a tratat pe românii nemulțumiți, care îl huiduiau, cu indiferență și a intrat rapid în clădirea unde urma să se întâlnească cu autoritățile locale.
Este a doua zi consecutivă când Ilie Bolojan este primit în acest fel. Vă reamintim că vineri, premierul a fost huiduit de mai mulți ieșeni, chiar înainte de a participa la o întâlnire cu primarii din zonă.
”Huo, trădătorule! Trădătorule, ai vândut țara. Ieși afară, javră ordinară! Jos, Bolojan! Demisia! Hoții! Călin Georgescu este preșeedinte”, au strigat ieșenii în momentul în care Ilie Bolojan a coborât din mașină.
Primarul din Botoșani spune că l-a primit „din curtoazie” pe Bolojan
Primarul PSD din Botoșani l-a primit astăzi pe premierul Ilie Bolojan „din curtoazie”. Cosmin Andrei i-a prezentat problemele cu care se confruntă orașul Botoșani, în speranța că va primi sprijin din partea Executivului, dar, în urma discuțiilor avute cu premierul, edilul spune că nu este „optimist”.
„Din curtoazie și dintr-un interes administrativ am acceptat să avem această discuție cu domnul prim-ministru, în urma cărora nu sunt foarte optimist, și nu spun acest lucru într-un mod subiectiv, ci ținând cont și de contextul economic”, spune primarul Botoșaniului.
Edilul spune că a ajuns „la limită”. Andrei i-a înșirat lui Bolojan problemele cu care se confruntă municipiul.
„Am pus pe lista de discuții principalele obiective care țin de municipiul Botoșani, bineînțeles, și aici am discutat despre Spitalul de Boli Paliative, despre Stadionul Municipal, despre plățile întârziate în infrastructura școlară, care pun serioase probleme constructorilor. Am ajutat acești constructori cu fonduri din bugetul local atât cât am putut, dar am ajuns la limită. Există un disconfort pe acest subiect”, spune Cosmin Andrei.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


