Primăria Lumina îi îndeamnă pe cetățeni să intre la „bătaie” pentru sesiunea de sud-est a programului Casa Verde Fotovoltaice
Administrația Fondului pentru Mediu anunță lansarea sesiunii de finanțare a Programului Casa Verde Fotovoltaice 2024, destinat instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică. Acesta vine în sprijinul locuitorilor din județul Constanța, parte a Regiunii Sud-Est, în vederea acoperirii necesarului de consum energetic și livrării surplusului în rețeaua națională, transmite luni Primăria Lumina.
Pentru locuitorii din județul Constanța și întreaga Regiune Sud-Est, înscrierea va avea loc în data de 2 octombrie 2024, la ora 10:00. Bugetul alocat acestei regiuni este de 242.730.000 lei, iar înscrierea se va realiza prin intermediul aplicației informatice disponibile pe site-ul www.afm.ro. Finanțarea este disponibilă până la epuizarea fondurilor.
Detalii relevante pentru locuitorii din Constanța:
- Subvenția a fost mărită la 30.000 lei pentru fiecare solicitant.
- Programul aduce o noutate esențială: finanțarea sistemelor de stocare a energiei electrice, ceea ce va contribui la maximizarea eficienței și independenței energetice a gospodăriilor.
- Utilizatorii pot crea conturi în aplicația informatică înainte de deschiderea sesiunii, simplificând astfel procesul de înscriere.
Solicitanții vor avea nevoie de următoarele documente:
- Actul de identitate,
- Certificatul de atestare fiscală de la ANAF,
- Certificatul de atestare fiscală privind impozitele locale,
- Extras de carte funciară (nu mai vechi de 60 de zile).
Pentru mai multe detalii, accesați secțiunea dedicată Programului pe site-ul AFM. Aplicația informatică pentru înscrierea în program este disponibilă AICI!
Rusine 1,4 minute ? Au blocat sistem !
Asta e bataie de joc !